[size=2]EPISTOLA ENCICLICA, CATRE ORTODOCSII CEI DE PRETUTINDENEA, A BISERICII CELEI UNA, SFANTA, SOBORNICEASCA SI APOSTOLEASCA
A celor patru Patriarhi ai Rasaritului, la anul 1848 de la Hristos.
Raspuns la Epistola Papei Pius al IX-lea, Catre Rasariteni.[/size]
Tuturor celor de pretutindenea, in Duhul Sfant iubiti si doriti frati ai nostri, sfintitilor Arhierei, preacucernicului cler din jurul lor, si tuturor ortodocsilor, fii adevarati ai Bisericii Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca, frateasca imbratisare in Duhul Sfant, si toate cele bune si de mantuire de la Dumnezeu.
Trebuia ca evanghelica propovaduire, sfanta si dumnezeiasca, a rascumpararii noastre, de catre toti asa neschimbata sa se vesteasca, si in veci asa curata sa se creada, precum au descoperit-o dumnezeiestilor si sfintilor sai Ucenici Mantuitorul nostru, Care pentru aceasta s’a desertat pe sine, chip de rob luand ( Filip. 2, 7 ), pogorandu-se din sanurile parintesti si dumnezeiesti; si, iarasi, mereu la fel precum aceia, facandu-se martori vazatori si auzitori, ca niste trambite puternice in toata lumea au rasunat-o – caci in tot pamantul a iesit vestirea lor, si la marginile lumii graiurile lor ( Ps. 18, 4; Rom. 10, 18 ) ; si, in sfarsit, asa neatinsa, cum de obste ne-au invatat-o atatia si atat de mari de Dumnezeu purtatori Parinti ai Bisericii Sobornicesti, cei de la marginile pamantului, care aceleasi graiuri le-au repetat, si pana la noi in Sinoade si fiecare in parte au invatat. Ci precum odinioara in Eden incepatorul rautatii, vrajmasul cel intelegator al mantuirii oamenilor, luand cu viclenie chip de sfetnic folositor, l-a facut pe om calcator poruncii celei dumnezeieste incunostiintate, tot astfel, amagind pe multi din cand in cand si in Edenul cel intelegator, Biserica lui Dumnezeu, si unelte ale sale pe acestia facand, amestecand veninul ereziei in izvoarele cele limpezi ale invataturii ortodoxe, adapa pe multi nevinovati care vietuiesc fara paza, neluand seama la cele ce s’au auzit ( Evr. 2, 1 ) si cele vestite de Parintii lor (A Doua Lege 32, 7) potrivit Evangheliei si pururea la fel cu Dascalii cei de mai inainte; si socotind neindestulator spre mantuirea lor sufleteasca cuvantul cel grait si scris al Domnului si marturisirea Bisericii celei de totdeauna, urmaresc nelegiuire noua si innoiri, ca la imbracaminte, si desfasoara in toate chipurile invatatura evanghelica cea de ei stricata.
2. De aici dar ereziile cele mult sfasiate si ingrozitoare, cu care Biserica Soborniceasca, primind chiar din scutecele ei toata armarea lui Dumnezeu, si apucand si sabia Duhului, care este graiul lui Dumnezeu ( Efes. 6, 13...17 ) , nevoita a fost sa se razboiasca, si impotriva tuturor a biruit pana azi, si va birui in toti vecii, dupa toata lupta mai stralucita si mai puternica aratandu-se.
3. Ci din aceste erezii, unele au si pierit cu totul, altele se duc, altele s’au vestejit, altele si infloresc mai mult ori mai putin, fiind in putere pana in vremea intoarcerii lor la Credinta, altele iarasi rasar, ca sa-si mearga drumul lor de la nastere pana la pieire; ca jalnice cugetari si nascociri fiind, de oameni jalnici, trasnite cu anatema celor Sapte Sinoade a toata lumea, ca si ei se nimicesc, chiar de ar mai tine o mie de ani. Numai ortodoxia Bisericii Sobornicesti si Apostolesti, cea insufletita de Cuvantul cel Viu al lui Dumnezeu, ea dainuie vesnic, dupa nemincinoasa fagaduinta Domnului: portile iadului nu o vor birui pe dansa (Mat. 16, 18); adica gurile necinstitorilor si ereticilor (dupa cum ne talcuiesc dumnezeiestii Parinti), oricat de cutezatoare, oricat de uimitoare, nu vor birui dreapta invatatura cea linistita si fara zarva. Dar oare ce este caci calea necinstitorilor sporeste ( Ierem. 12, 1 ) ? Cum de se falesc cei necredinciosi si se ridica precum cedrii Libanului ( Ps. 36, 35 ) , tulburand slujirea cea linistita a lui Dumnezeu? Pricina acestui lucru este nespusa, si Biserica, macar ca se si roaga zilnic ca sa lipseasca de la ea boldul acesta, acest inger al satanei, aude de la Domnul totdeauna: Destul este tie harul meu, ca puterea mea in neputinta se savarseste ( 2 Cor. 12, 9 ) . Deci cu dulceata se va lauda mai mult in neputintele sale, ca sa locuiasca in ea puterea lui Hristos ( 2 Cor. 12, 9 ) , si cei lamuriti sa se faca aratati ( 1 Cor. 11, 19 ) .
|