6. Aceasta erezie, care a impreunat cu sine si multa multime de innoiri, precum s-a aratat, s-a facut cunoscuta prin jumatatea veacului al saptelea, la inceput si tainuindu-se, si inca felurite insemnari avand in tinuturile apusene ale Europei, pana ce cu incetul, furisandu-se vreme de patru sau cinci veacuri, a covarsit vechea Ortodoxie a acelor parti prin nepasarea Pastorilor de atunci, si cu sprijinul Domnitorilor, ducand la ratacire putin cate putin nu numai Bisericile pe atunci inca drept-slavitoare ale Spaniei, dar si pe cele germanice, galice si italice, a caror ortodoxie se vestea odinioara in toata lumea, si cu care adeseori se sfatuiau dumnezeiestii nostri Parinti Atanasie si Vasile cel pana la cer stralucitor, si a carora impreuna buna-intelegere si lucrare cu noi pana la Sinodul al Saptelea a toata lumea a pazit nevatamata invatatura Bisericii Sobornicesti si Apostolesti. Dar in urma, prin zavistia uratorului de bine, innoirile privitoare la teologhisirea cea sanatoasa si ortodoxa a Preasfantului Duh – a carui hulire nu se va ierta oamenilor nici in veacul de acum, nici in cel ce va sa fie, dupa spusa Domnului ( Matei 12, 31-32 ) – si prin innoirile privitoare la dumnezeiestile Taine, si mai ales la Taina cea de-lume-mantuitoare a Botezului, ca si a dumnezeiestii Impartasanii si a Preotiei, ca niste fapturi ingrozitoare una dupre alta urmand, au pus stapanire si peste insasi Roma cea veche; de unde, luand intarire in Biserica, au primit, spre a se deosebi, si numele de Papistasie. Caci macar ca la inceput unii dintre episcopii ei, numiti si Papi, s-au rostit in chip sobornicesc impotriva innoirii, precum Leon al III-lea si Ioan al VIII-lea, asa cum am mai spus, vestejind-o pe fata in toata lumea, unul prin acele table de argint, iar celalalt prin epistola sa catre sfantul Fotie la Sinodul al Optulea a toata lumea (Constantinopol 879-880 ) si prin cea catre Sfendopulcrie, prin mana lui Metodie, episcopul Moraviei – cei mai multi dintre urmasii lor, momiti de privilegiile potrivnice soborniciei, ce decurgeau pentru dansii din erezie in apasarea Bisericilor lui Dumnezeu, si gasind in ele mult folos lumesc si "castig mult", inchipuind o carmuire monarhica in Biserica cea Soborniceasca si o singura-stapanire al darurilor Sfantului Duh, nu numai ca au schimbat dupa voie credinta cea veche, despartindu-se prin aratatele innoiri de vechea si primita ocarmuire crestineasca, ci s-au silit prin nelegiuite uneltiri, cum ne incredinteaza istoria cea adevarata, ca sa momeasca de la Ortodoxie la apostazia lor si celelalte patru Patriarhii, si astfel sa robeasca voilor si poruncilor oamenilor Biserica cea Soborniceasca.
7. Cei de fericita pomenire Inaintasi si Parinti ai nostri de atunci, intru impreuna-osteneala si sfatuire, vazand calcata in picioare evanghelica invatatura stramoseasca, si vesmantul cel de sus tesut al Mantuitorului nostru sfasiat de nelegiuite maini, miscati de parinteasca si frateasca dragoste au plans pierderea atator crestini pentru care a murit Hristos, lucrand cu multa osardie si iubitoare straduinta, si in sinoade si indeosebi, pentru ca, izbavind invatatura drept-slavitoare a sfintei Biserici Sobornicesti, sa coasa impreuna la loc, de vor putea, ceea ce s-a sfasiat; si ca doctori incercati au chibzuit laolalta pentru mantuirea madularului suferind, indurand multe suparari si dispret si prigoniri, numai ca sa nu se desparta in bucati trupul lui Hristos, numai ca sa nu se calce in picioare hotararile dumnezeiestilor si preacinstitelor Sinoade. Dar istoria cea nemincinoasa ne-a incredintat de neinduplecata staruinta apuseana in ratacire. Acesti barbati de fericita amintire au dovedit cu adevarat in aceasta privinta adevarul vorbelor celui intru sfinti Parintelui nostru Vasile, cel pana la cer stralucitor, cand zicea, din cercare, despre episcopii Apusului, si indeosebi despre Papa: Care nu cunosc adevarul, nici sufera sa-l invete, certandu-se cu cei care vor sa le vesteasca adevarul, insisi intarindu-se in erezia lor (Epistola catre Eusebie al Samosatei). Si astfel, cunoscand neindreptarea lor dupa intaia si a doua certare frateasca, lasandu-i in pace si ocolindu-i, i-au lasat la mintea lor cea indaratnica (caci mai bun este razboiul, decat pacea care desparte de Dumnezeu, cum a zis cel intre sfinti Parintele nostru Grigorie despre arieni). De atunci nu s-a mai aflat nici un fel de partasie duhovniceasca intre noi si ei; caci aceia cu mainile lor au adancit prapastia dintre ei si Ortodoxie.
8. Dar pentru aceasta Papistasia nu a incetat a tulbura Biserica cea linistita a lui Dumnezeu, ci trimitand pretutindenea asa-numiti propovaduitori, negutatori de suflete, inconjura uscatul si marea ca sa faca un prozelit, sa insele pe vreunul dintre ortodocsi, sa strice invatatura Domnului nostru, sa masluiasca prin adaos dumnezeiescul Crez al sfintei noastre Credinte, sa arate de prisos Botezul cel lasat de Dumnezeu, nefolositoare impartasirea cu Paharul Legamantului, si cate altele nenumarate, insuflate de dracul innoirii atotindraznitorilor scolastici din Veacurile de Mijloc si Episcopilor Romei celei vechi, care au cutezat toate pentru iubirea de stapanire. Fericitii nostri inaintasi si parinti, in evlavia lor, desi incercati si prigoniti in multe feluri si in multe chipuri, dinauntru si dinafara, pe fata si in ascuns de catre Papistasie, increzandu-se in Domnul, au izbutit a izbavi si a ne invata si pe noi aceasta nepretuita mostenire a parintilor nostri, pe care si noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, o vom trece ca pe o comoara de mult pret generatiilor ce vor veni, pana la sfarsitul veacului. Dar nu inceteaza pana astazi, si nu vor inceta pentru aceasta Papistasii, a lovi dupa obiceiul lor Ortodoxia, care le este zilnica mustrare vie inaintea ochilor, ca unor lepadati de credinta lor cea stramoseasca. De ar fi dat Dumnezeu sa indrepte ei acele loviri impotriva ereziei care a navalit asupra Apusului si a pus stapanire pe el! Cine se indoieste ca, daca osardia lor in nimicirea Ortodoxiei s-ar fi intrebuintat cumva in nimicirea ereziei si a innoirilor, dupa sfaturile cele lui Dumnezeu placute ale lui Leon al III-lea si Ioan al VIII-lea, cei din urma Papi ortodocsi de fericita pomenire, de mult nu ar mai fi ramas nici urma din ea pe lume, si am putea acum sa spunem acelasi, dupa fagaduinta apostolica! Dar osardia urmasilor lor nu a fost in apararea Credintei Ortodoxe, precum osardia vrednicului de pomenire Leon al III-lea, acum intre cei fericiti.
|