9. Intr-o oarecare masura silniciile personale ale Papilor din urma incetasera, si nu mai erau decat cele ale propovaduitorilor lor; de curand insa Papa Pius al IX-lea, care a primit episcopatul Romei la 1847, a dat la 6 Ianuarie acest an o Epistola Enciclica Catre Rasariteni, avand douasprezece file in talmacirea greceasca, pe care trimisii sai au raspandit-o ca pe o molima venita din afara inauntrul Turmei noastre Ortodoxe. In aceasta Enciclica el se adreseaza acelora ce in felurite vremuri si in felurite obsti crestinesti au apostaziat si au trecut la Papistasie (greco-catolicii), fiindu-i deci prielnici, dar se indreapta cu dinadinsul si catre ortodocsi, fie direct, fie nenumindu-i; si pomenind pe dumnezeiestii si sfintii nostri Parinti ( fila 3, r. 14-18; fila 4, r. 19; fila 9, r. 6; si filele 17 si 23 ), ii defaima in chip vadit pe acestia, cat si pe noi, mostenitorii si urmasii lor: pe ei ca ascultand, zice-se, de poruncile papistasesti si de hotararile venite de la Papi, ca de la arbitrii Bisericii Sobornicesti; iar pe noi ca pe niste neascultatori de pildele acelora si, prin urmare, defaimandu-ne fata de Turma noastra cea de Dumnezeu incredintata, ca pe niste despartiti de Parintii nostri si nepurtatori de grija pentru datoriile noastre cele sfinte si pentru mantuirea sufleteasca a fiilor nostri duhovnicesti. Si hrapind ca pe o mosie a sa Biserica cea Soborniceasca a lui Hristos, fiindca tine, precum se lauda, Scaunul episcopal al Fericitului Petru, voieste sa amageasca astfel pe cei mai simpli cu apostazia de la Ortodoxie, alegand drept temei al oricarei invataturi teologhicesti aceste cuvinte cu totul de mirare (fila 10, r. 29): "nici ca se afla vreo pricina sa va impotriviti intoarcerii la adevarata Biserica si la partasia cu acest sfant Scaun al nostru."
10. Neindoielnic, oricare din fratii si fiii nostri in Hristos, care cu evlavie a fost crescut si invatat, cu bagare de seama si cu intelepciunea cea data lui de Dumnezeu citind, va socoti ca si vorbele celui de acum Episcop al Romei, ca si ale schismaticilor sai inaintasi, nu sunt vorbe de pace, cum zice (fila 7, r. 8), si de bunavoire, ci cuvinte de amagire si viclesug, tintind insusi a se mari pe sine, dupa obiceiul inaintasilor lui cei potrivnici soborniciei. De aceea si suntem incredintati ca, asa cum nu s-au inselat pana azi, ortodocsii nu se vor insela nici de acum inainte; caci adevarat este cuvantul Domnului nostru ( Ioan 10, 5 ) : Dupa cel strain nu merg, ci fug de la dansul, ca nu cunosc glasul strainilor.
11. Cu toate acestea, am socotit ca pe a noastra parinteasca si frateasca trebuinta, si ca pe o sfanta datorie, sa va intarim prin cea de fata incunostiintare in Ortodoxia care din stramosi o tineti, si sa aratam totodata in treacat netemeinicia cugetelor Episcopului Romei, lucru care in chip vadit el insusi il cunoaste. Caci nu cu marturisirea sa apostolica isi impodobeste Scaunul, ci de la Scaunul Apostolic se sileste a-si temelui stapanirea, iar de la stapanire marturisirea sa. Dar adevarul sta chiar dimpotriva. Nu numai ca Scaunul Romei se socoteste a fi fost cinstit de catre Fericitului Petru doar din predanie, dar nici Scaunul domnesc al Fericitului Petru marturisit de Sfanta Scriptura, adica Antiohia, a carei Biserica este de aceea marturisita de Sfantul Vasilie ( Epist. 48 catre Atanasie cel Mare ) ca fiind "cea mai insemnata intre toate Bisericile din lume", ba inca mai mult, Sinodul al Doilea a toata lumea, scriind catre un Sinod al Apusenilor (preacinstitilor si cucernicilor frati si impreuna-slujitori Damasie, Ambrozie, Britton, Valerian si ceilalti) marturiseste, zicand: "Biserica cea preaveche si intru adevar Apostoleasca a Antiohiei Siriei, in care pentru intaia data s-a intrebuintat cinstitul nume al crestinilor", nici aceasta, zicem, Biserica Apostoleasca a Antiohiei, nu a avut vreodata dreptul de a nu fi judecata cu Sfanta Scriptura si cu hotararile sobornicesti, macar ca este una care intr-adevar se poate mandri cu Scaunul lui Petru. Dar ce zicem? Insusi Fericitul Petru in persoana a fost judecat inaintea tuturor dupa adevarul Evangheliei ( Galat. 2, 14 ) si a fost aflat, dupa marturia Scripturii, vinovat si nu drept umbland. Ce trebuie dar a crede pentru cei care se lauda si se semetesc numai cu tinerea Scaunului sau, asa de maret in ochii lor? Ba inca marele Vasile, cel pana la cer stralucitor, a toata lumea dascal al Ortodoxiei in Biserica cea Soborniceasca, la care si episcopii Romei sunt nevoiti a ne trimite ( fila 8, r. 31 ) , lamurit si deslusit ne-a aratat mai sus ce pretuire se cade a avea pentru judecatile nepatrunsului Vatican: Care, zice el, nu cunosc adevarul, nici sufera sa-l invete, certandu-se cu cei care vor sa le vesteasca adevarul, insisi intarindu-se in erezia lor. Astfel ca insisi acei sfinti Parinti ai nostri, pe care admirandu-i pe drept, ca pe niste luminatori si invatatori chiar ai Apusului, ni-i insiruie Sanctitatea Sa, si ne sfatuieste (fila 8) sa urmam lor, ne invata sa nu judecam Ortodoxia dupa sfantul Scaun, ci Scaunul insusi si pe cel de pe Scaun sa-l judecam dupa dumnezeiestile Scripturi si hotararile si randuielile Sinoadelor, si dupa Credinta cea propovaduita, adica dupa Ortodoxia invataturii celei de totdeauna. Asa au judecat si au osandit in Sinod Parintii nostri si pe Honorie, Papa al Romei, si pe Dioscur, Papa al Alexandriei, si pe Macedonie si Nestorie, Patriarhi ai Constantinopolelui, si pe Petru Gnafevs, Patriarhul Antiohiei, si pe ceilalti. Caci daca si uraciunea pustiirii a sezut in locul cel sfant, dupa marturia Scripturilor ( Daniil 9, 27; Mat. 24, 15 ) , de ce nu si innoirea si erezia pe Scaun Sfant? Si de aici se arata dintr-o privire zadarnicia si slabiciunea si a celorlalte stradanii ( fila 8, r. 9, 11, 14 ) in folosul puterii tiranicesti a Episcopului Romei. Caci daca Biserica lui Hristos nu s-ar fi intemeiat pe piatra cea neclatinata a marturisirii lui Petru: Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu ( Mat. 16, 16 ) (care era raspunsul de obste din partea Apostolilor, intrebati fiind: Dar voi cine ziceti ca sunt? – Mat. 16, 15, cum ne talcuiesc noua dumnezeiestii Parinti rasariteni si apuseni), pe subreda temelie s-ar fi intemeiat chiar insusi pe Chefa, darmite pe Papa, care dupa ce s-a facut stapan pe cheile Imparatiei Cerurilor, le-a chivernisit asa precum bine se vadeste din istorie. Dar si insemnarea intreitului Paste oile mele, dumnezeiestii nostri Parinti cu un glas invata ca nu era un privilegiu al Fericitului Petru asupra celorlalti Apostoli, si cu atat mai putin al urmasilor lui, ci simpla reasezare a lui in apostolatul din care cazuse prin intreita lepadare. Dumnezeiescul Petru insusi se arata a primi astfel intelesul intreitei intrebari a Domnului Ma iubesti? si mai mult, si decat acestia ( Ioan 21, 16 ) . Caci aducandu-si aminte de cuvintele: Daca toti se vor sminti intru tine, eu niciodata nu ma voi sminti ( Mat. 26, 33 ) , s-a mahnit caci a zis lui a treia oara: Ma iubesti? Dar urmasii lui iau zicerea in chip prielnic, in intelesul cel foarte placut lor.
|