16. Si suntem cu totul indreptatiti a astepta de la chibzuita prevedere a Sanctitatii Sale un lucru asa vrednic de adevaratul urmas al Fericitului Petru, al lui Leon I, ca si al lui Leon al III-lea, care pentru paza credintei ortodoxe a sapat pe nepieritoare table dumnezeiescul Crez fara innoire – lucru ce va uni iarasi Bisericile Apusului cu Sfanta Biserica Soborniceasca, in care sunt inca goale si gata de primire si Scaunul de intai-statator canonic al Sanctitatii Sale, si celelalte Scaune ale tuturor episcopilor Apusului. Caci Biserica cea Soborniceasca, asteptand in tot chipul intoarcerea Pastorilor ce au apostaziat impreuna cu turmele lor, nu desparte doar cu numele pe cei ce au fost in chip neincuviintat pusi in dregatorie prin lucrarea celorlalti, trecandu-se astfel cu vederea Preotia. Ci noi asteptam "cuvant de mangaiere", nadajduind ca acesta, dupa cum scria Sfantul Vasile catre Sfantul Ambrozie, Episcopul Mediolanului ( Epistola 55 ) , "sa calce din nou pe vechile urme ale Parintilor". Incat nu fara mare uimire am citit numita epistola Enciclica adresata Rasaritenilor, in care cu nemangaiata durere sufleteasca vedem si pe Sanctitatea Sa, cel vestit pentru chibzuinta, graind ca si inaintasii sai in schisma cuvinte ce pun asupra noastra stricarea curatului si sfantul nostru Crez, pecetluit de cele Sapte Sinoade a toata lumea, cat si vatamarea sfintelor Liturghii, cand numai cereasca lor tesatura, si numele celor care le-au intocmit, si chipul preacinstitei vechimi, si intarirea data lor de Sinodul al Saptelea a toata lumea ( Actul VI ) l-ar fi facut sa incremeneasca si sa-si abata in laturi nelegiuita si atotcutezatoarea mana pe cel ce ar fi palmuit astfel pe Domnul Slavei. Din acestea am inteles in ce hatis de inselari fara iesire si pacat de neindreptat al rasturnarii a aruncat Papistasia pana si pe cei mai intelepti si mai evlaviosi Episcopi ai Bisericii Romane, incat pentru pastrarea nevinovatei, si deci pretuitei dregatorii vicariale, deopotriva cu a tiranicestii intaietatii cu cele ce atarna de la ea, sa ajunga a nu mai putea face altfel decat sa-si bata joc de cele mai sfinte si de neatins lucruri, indraznind totul pentru acel singur tel. Macar ca in vorbe imbracandu-se cu evlavioasa pretuire a "preacinstitei vechimi" ( pag. 11, r. 16 ) , in fapt pornirea innoitoare ramane inlauntru; si este de mirare cum Sanctitatea Sa nu se gandeste la sine cand zice ca "trebuie sa aruncam tot ce s-a strecurat intre noi de la Schisma", cand el si ai sai au raspandit veninul innoirii pana si in Cina Domnului nostru. Se vadeste din aceste cuvinte ca Sanctitatea Sa socoteste neindoielnic ca si in Biserica Ortodoxa s-a intamplat acelasi lucru ce vede ca s-a intamplat in Biserica Romei de la ridicarea Papistasiei: adica schimbare dintr-o data in toate Tainele, si stricare, dupa vorbaria scolastica, in care increzandu-se, se multumeste cu gandul ca si sfintele noastre Liturghii si Taine si Dogme au suferit la fel, pretuind insa, chipurile, a noastra "preacinstita vechime." Si aceasta dintr-o ingaduinta cu totul apostoleasca! – "fara", cum zice dansul (pag. 11, r. 5), "a ne intrista cu vreo aspra ingradire!" Dintr-o asemenea necunoastere a apostolicei si sobornicestii hrane cu care vietuim s-a tras si cealalta rostire a sa ( pag. 7, r. 22 ) : "Dar nici intre voi nu s-a putut pastra unirea invataturii si sfanta supunere", punand pe seama noastra in chip curios chiar napasta de care el insusi sufera in casa lui; tot asa cum oarecand Papa Leon al IX-lea scria celui intru fericiti Mihail Cerularie, invinovatind pe Greci de a fi schimbat Crezul Bisericii Sobornicesti, nerusinandu-se nici pentru cinstea sa, nici pentru adevarul istoriei. Dar suntem incredintati ca daca Sanctitatea Sa si-ar aduce aminte de cele ce tin de vechimea si istoria bisericeasca, de invatatura dumnezeiestilor Parinti si de vechile Liturghii ale Galiei si Spaniei, si de Molitfelnicul vechii Biserici Romane, cu uimire va afla cate alte hidoase fiice a nascut in Apus Papistasia, care si acum traiesc; cata vreme, la noi, Ortodoxia a pastrat Biserica Soborniceasca mireasa nestricata pentru Mirele ei, desi fara sa aiba stapanire lumeasca si nici, cum zice Sanctitatea Sa ( pag. 7, r. 23 ) , vreo sfanta "supunere", ci numai prin legatura dragostei si prin iubirea pentru Maica de obste stau legati toti laolalta in unimea Credintei pecetluite cu cele sapte peceti ale Duhului ( Apoc. 5, 1 ) , adica cu cele Sapte Sinoade a Toata Lumea, si in ascultare fata de Adevar. Va afla de asemenea cate din invataturile si tainele papistasesti de astazi trebuie a fi inlaturate, ca niste "porunci omenesti", astfel ca Biserica cea intrutot innoitoare a Apusului sa se poata intoarce la credinta ortodoxa soborniceasca nestramutata a Parintilor nostri de obste. Intrucat si Sanctitatea Sa recunoaste osardia noastra de obste in aceasta credinta, cand zice ( pag. 8, r. 30 ) "sa luam seama la invatatura cea pastrata de stramosii nostri", bine face invatandu-ne ( ibid. r. 31 ) sa urmam vechilor Ierarhi si credinciosilor Mitropoliilor Rasaritene, care ne-au lasat noua pilda prin Sinoade ( § 15 ) de felul cum intelegeau credinciosia invatatoreasca a Arhiepiscopilor Romei celei vechi, si cum se cuvine a cugeta pentru ei in Biserica Ortodoxa, si in ce fel ni se cuvine a primi invataturile lor, care pilda preabine a talcuit-o ( § 17 ) cel pana la cer stralucitorul Vasile. Cat priveste hegemonia, intrucat nu voim a da la iveala un tratat, sa il lasam pe acelasi mare Vasile sa infatiseaza pricina in putine cuvinte: "Am voit mai bine a ma adresa Celui ce este Capul acelora".
|