17. Din toate acestea, orice om hranit cu sanatoasa invatatura soborniceasca, si indeosebi Sanctitatea Sa, are a trage incheierea de cat este de necinstitor si potrivnic soborniciei a cuteza stricarea dogmelor si liturghiilor noastre si a celorlalte sfinte slujbe, ce sunt si s-au dovedit a fi de aceeasi varsta cu propovaduirea crestineasca: pricina pentru care li s-a dat totdeauna cinstire, si au fost crezute a fi curate chiar si de vechii Papi ortodocsi, carora altadata le erau mostenire de obste cu noi. Se intelege dar cat de cuvenita si sfanta ar fi indreptarea innoirilor, a carora intrare in Biserica Romei noi o stim in ce vreme s-a intamplat pentru fiecare, caci fericitii nostri Parinti au marturisit din vreme in vreme impotriva fiecarei innoiri. Dar sunt si alte pricini pentru ca Sanctitatea Sa sa se induplece catre aceste schimbari. Intai, ca cele ale noastre au fost candva vrednice de cinste si pentru Apuseni, care aveau aceleasi sfinte slujbe si marturiseau acelasi Crez. Insa innoirile nu erau cunoscute Parintilor nostri, nici se pot arata ca s-ar afla in scrierile Parintilor ortodocsi apuseni, nici ca ar avea obarsie din vechime ori soborniceasca. Inca la noi nici Patriarhii, nici Sinoadele nu au putut vreodata a aduce lucruri noi, caci pazitorul Credintei este insusi trupul Bisericii, adica poporul insusi, care voieste ca vesnic neschimbata sa-i fie credinta, si la fel cu a Parintilor sai, cum au experiat in fapt dupa schisma multi dintre Papi si dintre Patriarhii cu cugetul latinilor, nimic izbandind in incercarile lor, pe cand in Biserica Apuseana, din vreme in vreme, Papii au poruncit innoiri fie cu cele legiuite, fie cu silnicie, pentru iconomie (dupa cum se indreptateau catre parintii nostri, desi sfasiau astfel Trupul lui Hristos); tot astfel Papa poate din nou, acum pentru dumnezeiasca in adevar si foarte indreptatita iconomie, (dregand nu mreaja, ci insusi sfasiata haina a Mantuitorului), sa reaseze cele vechi si preacinstite – in stare a pazi evlavia, precum marturiseste si Sanctitatea Sa (pag. 11, r. 16), si pe care insusi le cinsteste, cum zice (ibid., r. 14), alaturi de inaintasii sai, caci adauga graiul vrednic de pomenire al unuia dintre acesti fericiti inaintasi (anume Celestin, scriind Sinodului al III-lea a toata lumea): Desinat novitas incessere vetustatem – "Inceteze noutatea a lovi vechimea." Si bucure-se macar de acest castig Biserica cea Soborniceasca din singura negreselnica rostire de pana acum a Papilor. Orisicum, trebuie sa marturisim ca intr-o asemenea lucrare, oricat de stralucit ar fi Pius al IX-lea in intelepciune si evlavie si in osardia pentru unirea crestineasca in Biserica Soborniceasca, precum insusi zice, totusi va intampina si dinlauntru si din afara greutati si osteneli. Ci aici suntem mai ales datori a aduce aminte Sanctitatii Sale – fie-ne iertata indrazneala! – de acel loc al Epistolei Sale ( pag. 8, r. 32 ) , cum "ca in cele privitoare la marturisirea dumnezeiestii noastre credinte nu avem a ne teme de nimic atunci cand cugetam la slava lui Hristos si rasplata ce ne asteapta in viata cea vesnica". Se cade Sanctitatii Sale a arata inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor ca, asa cum este incepator al sfatului placut lui Dumnezeu, tot astfel este si cel care de bunavoie apara napastuitul adevar evanghelic si sobornic, chiar pana la jertfirea insusi folosului sau, ca sa fie, cum zice proorocul ( Isaia, 60, 17 ) , carmuitor in pace si episcop intru dreptate. Fie! Dar pana a se intampla dorita intoarcere a Bisericilor apostate la trupul Bisericii celei Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca, al careia Cap este Hristos ( Efes. 4, 15 ) , iar noi fiecare madulare in parte, orice sfat venit de la ele, orice indemn neavenit tinzand catre nimicirea neprihanitei noastre credinte primite de la Parinti, cu dreptate se osandeste soborniceste, nu numai ca un lucru indoielnic si de ocolit, ci inca si ca necinstitor si pierzator de suflet. Si intre acestea sta intai de toate numita Enciclica Catre Rasariteni, a Episcopului Romei celei vechi, Papa Pius al IX-lea, drept pentru care vestim acest lucru in Biserica Soborniceasca.
18. Pentru aceea, iubiti frati si impreuna-slujitori ai smereniei noastre, precum intotdeauna, asa si acum, mai ales in aceasta imprejurare a iesirii numitei Enciclice, socotim pentru noi ca o datorie de neinlaturat, dupa raspunderea noastra patriarhala si sobornica, pentru ca sa nu se piarda nimeni din sfantul Staul al Sobornicestii Biserici Ortodoxe, preasfanta noastra Maica a tuturora, sa ne aducem aminte in fiecare zi si sa va indemnam ca, amintindu-va unii altora cuvintele si indemnurile fericitului Pavel catre sfintii nostri inaintasi, carora le-a facut chemare in Efes, sa zicem iarasi unii catre altii: Luati aminte de voi si de toata turma intru care Duhul Sfant v-a pus pe voi Episcopi, ca sa pastoriti Biserica lui Dumnezeu, pe care a castigat-o cu sangele sau. Ca eu stiu aceasta, ca dupa plecarea mea vor intra lupi ingrozitori intre voi, care nu vor cruta turma. Si dintre voi insiva se vor ridica barbati, graind invataturi rastalmacite, ca sa traga pe ucenici dupa ei. Pentru aceea privegheati ( Fapte 20, 28-31 ) . Atunci inaintasii si Parintii nostri, auzind aceste sfinte porunci, au facut plangere mare si, cazand pe grumazul lui, il sarutau. Pentru aceea dar si noi, fratilor, auzindu-l mustrandu-ne cu lacrimi, sa cadem cu cugetul pe grumazul lui si, sarutandu-l, sa-l mangaiem cu statornica noastra fagaduinta ca nimeni nu ne va desparti de dragostea lui Hristos, nimeni nu ne va rataci de la invatatura cea evanghelica, nimeni nu ne va ademeni de la calea cea neabatuta a parintilor nostri, cum nici pe dansii nu a putut cineva a-i amagi, cu toata silinta ce si-au dat in felurite vremuri cei ridicati asupra noastra de catre ispititorul, ca sa auzim de la Stapanul: Bine sluga buna si credincioasa, primind plinirea Credintei, adica mantuirea sufletelor noastre si a Turmei celei cugetatoare careia Duhul Sfant ne-au asezat Pastori.
|