Citat:
În prealabil postat de Iorest
(...) încă nu a început uzura mass media împotriva ei și nici plictisul oamenilor de ea că nu face nimic notabil.
|
În ceea ce privește faptele, inclusiv din perspectiva celor afirmate de mine mai sus, un alt exemplu de șarlatanie politică incalificabilă a ȘOȘ-ului se petrece chiar în prezent, a se observa
atitudinea defetistă, non-combat incalificabilă a Dianei „Șoșocara” vizavi de ce se vorbește zilele ăstea pe marginea unor probleme din învățămînt, atitudine vădit antiromânească a ȘOȘ-ului, dar împănată cu tot soiul de „îmbieri” spre „mufarea” la bani publici, ai poporului și statului român, practic deducîndu-se iar o similaritate cu tipul de acțiune al AURiștilor, care n-au făcut nimic sau absolut nimic în parlament în legătură cu învățămîntul, educația și multe altele, în schimb fomiștii de tip Simion & comp. nu știau cum să se „mufeze” mai tare la banii publici, atât cei reprezentând subvenția către „partid”, dar și unii dintre cei adiacenți campaniilor electorale.
Mai la concret, se aștepta de la „ȘOȘocari” să vină cu proiecte legislative, cu activități și acțiuni parlamentare, mediatice etc. în contra unor decizii sau proiecte de guvern și respectiv
pentru promovarea orelor de istorie (și geografie sau alte „materii” necesare), inclusiv de istorie a românilor, la „treapta a doua” de liceu; apoi
pentru scoaterea materiei „istoria evreilor” din programă, din rațiuni care ar fi trebuit să fie cât se poate de evidente pentru niște așa-ziși naționaliști și suveraniști români, iar elementele referitoare la Șoahul evreilor să fie doar ca unități, capitole în materia „Istorie”; apoi pentru menținerea limbii latine în programa școlară, și așa mai departe.
În schimb, ce vedem? Afirmații „paralizante”, și pe de altă parte oarecum „inflamante”, ale celei „fugite” din Parlamentul național referitoare la acele știri
ca și cum ar fi deja niște fapte împlinite, față de care „ȘOȘocarii” și românii deopotrivă ar trebui să rămână „paralizați”, să nu întreprindă vreo opoziție politică (deși are „oaste” în parlament), în paralel cu „îmbieri” prin așa-zise „amendamente” la părți din bugetul statului, similare ca acțiuni politice cu ale extremiștilor șarlatani de AUR, pentru a induce în eroare și pe „votanți” și opinia publică în general cum că „ȘOȘocarii” și-ar „îndeplini misiunea reală” în parlament, în timp ce în realitate ei acționează, cel puțin până acum, fundamental în contra a ceea ce ar trebui să facă. (Iar în ceea ce o privește direct pe Diana „Șoșocara”, a se lua notă de âncă o afirmație incalificabilă, tot de natură mișelească la adresa securității naționale a românilor și a României, cum că
în România ar exista peste un milion de copii „ucraineni” (întreținuți de statul român, urmare a unei elementare deducții logice, cu peste 800 de milioane de euro pe lună)!)
https://youtu.be/T9ZmAlMZJP4?feature=shared&t=470
sau
https://www.youtube.com/watch?v=T9ZmAlMZJP4&t=470s