Citat:
În prealabil postat de David_1859
(...) nu m-ar mira să fie așa, n-aș fi surprins ca „dumnealui” să creadă că orice păcat împotriva altora săvîrșit de el ar fi o lucrare a lui Dumnezeu, (...)
|
Am găsit ceva material care poate fi adăugat la ce am vorbit sau discutat până acum, anume este vorba despre
o anumită exprimare a Tovarășului Streza, pe care nu am auzit-o doar în înregistrarea la care voi da trimitere, cum că
„totul este providențial”, glosând pe marginea unei afirmații făcute acolo cum că nimic nu este întîmplător. Continuând, ca să explice această credință a lui, a făcut apel la niște pretinse afirmații, probabil scoase din context, ale părintelui Stăniloae, căruia i-a întinat memoria prin interpretarea dată de „dumnealui” (anume că
„întîmplarea vine de la in templum și nu-i nimic întîmplător pentru că întîmplarea pe care o justificăm noi este întîlnirea voii mele cu voia lui Dumnezeu”, pe care le-a interpretat într-un mod incalificabil, din punctul meu de vedere), și cu care nu cred că părintele Stăniloae ar fi fost de acord, în sensul formulării și faptelor Tovarășului așa-zis „chiriarh” Streza, explicând că
„a vrut Dumnezeu și am acceptat și am vrut și eu și iată că s-a întîmplat”, ceea ce evident că duce la concluzia că,
în concepția strezană, Dumnezeu ar fi originea sau la originea răului, în sensul de păcătoșenie, pentru că este clar că au existat și există și păcate și păcătoșenie ca fapte și ca vreri de făptuire ale unor oameni.
https://www.youtube.com/watch?v=c9OmOVQPhmQ&t=72s
Aceste exprimări și concluzii confirmă „dubiul” exprimat de mine mai sus și citat, anume că
Tov. Streza chiar crede că, spre exemplu, păcatele săvîrșite de „dumnealui” împotriva altora sînt niște manifestări ale voii lui Dumnezeu, prin urmare păcătoșenia, răul moral, cel puțin în cazul celor săvîrșite de „dumnealui”, ar proveni cumva de la Dumnezeu, ar fi cumva o manifestare a voinței lui Dumnezeu, ar fi legitimate și susținute de Dumnezeu. Iar mai încolo voi aduce argumente și cu privire la
un corolar să îi zicem așa al credinței strezane de mai sus, un alt „brevet” al strezănismului (concluzionabil și pe baza unor fapte ale acestui personaj „ultracolosal”), care este cumva în acord, în continuare cu astfel de convingeri expuse mai sus de-ale Tovarășului, anume
al dreptului (cel puțin al unora) la păcătuire, la nelegiuire, al dreptului de a săvîrși și de a „justifica” săvîrșirea fărădelegii în general și de fărădelegi „en detail” (anume a fărădelegii efectiv ca fărădelege pură).