HINDUISMUL - Cea mai veche religie a Lumii
HINDUISMUL - Cea mai veche religie a Lumii
După mai bine de zece ani,care au trecut de când am postat aici pe forum un topic intitulat “Hinduismul - Temelia spiritualității orientale”,revin cu o abordare nouă și,sper ,mai “profesională” asupra a ceea ce a produs de la “primul” contact o influență destul de marcantă,la nivel spiritual pentru mine.
Deși n-am fost niciodată în India, și nici nu voi face paralele sau referințe la populația de etnie rromă, voi încerca să abordez sacrul Indiei, într-un mod “à là Eliade”, întrucât prin el am ajuns prima dată la Hinduism.
Acuma eu nu intenționez să fac un “tratat” sec despre Hinduism, fiindcă informații se găsesc acum despre orice și nu-i greu sa scrii Hinduismul,pe google, și îți dă acolo ce vrei despre el.
Pe mine mă interesează,ca de altfel, orice subiect pe care îl tratez, să fie transportat prin trăirile mele și să expun cum îl văd și simt eu.
Asta nu înseamnă că încerc să-l denaturez sau adaptez nevoilor mele sau intereselor mele.
Ci mai degrabă să încerc să mi-l asum așa cum este, să-mi observ reacțiile asupra lui, și deasemenea să văd cum se confruntă cu celelalte credințe sau necredințe ale mele.
Și nu în ultimul rând să văd cât de ușor pot să-l asimilez și integrez in marea “ pictură” a ideologiei mele și structuri de idei care s-au format și a rezistat tranzițiilor mele de-a lungul timpului.
Să fiu sincer,nu cred că am avut ce să-i reproșez hinduismului niciodată pe măsură ce l-am abordat.
Este într-adevăr extrem de vast, chiar și pentru hinduși, dapăi pentru noi cei din exterior.
Practic, precum Bach a fost un izvor pentru restul muzicii așa a fost Hinduismul pentru restul religiilor.
Au rămas mai degrabă vedetele Mozart și Beethoven, însă ambii au băut din Bach.
La fel și Creștinismul și Islamul recunosc doar Iudaismul ca părinte legitim, însă din rudele încă în viață ale tuturor acestor religii, Hinduismul este cel mai vechi,cel mai bătrân și cel care le-a cunoscut și pe celelalte religii moarte,care s-au strecurat în celelalte.
Dar cu adevărat singurul care doar a dat fiindcă nu a avut ce lua de la restul a fost…
Celelalte au luat cât au putut,una de la alta și toate de la celelalte moarte,mai degrabă ucise de ele.
Ca sa nu mai vorbim despre faptul că Budhismul și Jainismul sunt născute/derivate din Hinduism.
Sau teorii conform cărora Hristos a fost călugăr tibetan,un anumit interval din timpul în care lipsește în evanghelii.
Însă destul cu paralele deocamdată.
Îmi vine in minte cartea celebră “Marii inițiați ai Indiei și Părintele Paisie”,plus un interviu al lui Danion Vasile cu părintele Theologos in Athos,pe O chilie Athonita și nu în ultimul rând o carte , scrisă de Zaharia Zaharou cu referire la părintele Sofronie Saharov,care a trecut și el prin meditație transcendentală și alte forme de sorginte hindusă.
Acuma nu vreau să intru in asemenea dispute “teologice” și v-as ruga să nu o facem deocamdată, întrucât cunoaștem foarte puțin ce vrea “autorul” și intenția lui.
Autorul fiind aici, Hinduismul,care are mii de ani in fața, chiar apărut înaintea iudaismului.
Să nu-l catalogăm din oficiu ca fiind de la “Satana”(mai degrabă invers)și chiar dacă ar fi de la el,cu siguranță merită tratat într-un topic dedicat satanismului, și mi se pare că am câteva deschise și în această zonă.
Însă Satan nu prea “exista” nici el atunci sub acesta forma,deci să lăsăm prejudecățile deocamdată.
Este ușor să catalogăm orice vine dinafara Ortodoxiei sau creștinismului ca fiind “rău”.
Adică la acest nivel tot răul se aruncă în brațele lui Satan.
Iar la nivel universal Binele și Raul au cu totul alte valențe decât conceptele iudeo-crestine.
Însă despre asta trebuie desigur subiect separat și probabil încă o lecturare a Dincolo de Bine și de Rău și Genealogia moralei de maestrul Nietzsche.
Adică îmi place să procesez individual orice informație,dar o companie a cuiva care pare că te înțelege și că te poți apropia de gândirea lui este mereu benefică.
Eu desigur,la nivelul ratării mele, îndrăznesc să privesc sus,la nivelul celor care au reușit.
Prețul plătit….asta e altceva…
Deci să vedem așa câteva poziții de deschidere și cât se poate de generalizare și intrare în subiectul propus.
Eu de exemplu am avut și am in continuare o mică și adâncă parte din suflet,sau ce oi fi având eu acolo,parte din divin,”sensibilă” la puține “lucruri”,”energii “ sau influențe externe.
Ei bine o parte,destul de adâncă și ascunsă acolo în profunzime a fost atinsă de Dumnezeu, dacă îmi veți permite să numesc așa,de Dumnezeu revelat in Hinduism sub numele de
SHIVA
Vom vedea pe parcurs, despre cine este vorba.
Însă voi continua să spun,că nu am prea vorbit prea des și n-am dezvăluit acest aspect,mai ales așa în realitate.
Un motiv,ar fi faptul că nu multă lume știe cine este Shiva, și probabil doar comunități yoghine,tip Misa sau alte ashramuri sunt familiarizate cu aceste formulări despre.Mă refer la noi în țară.
Eu, desigur nu frecventez așa ceva,precum nu frecventez nici culte creștine, doar din simplul motiv că sunt interesat de ele.
Am momente când o fac , însă în moduri incognito și din pură întâmplare.
Însă niciodată nu refuz dialoguri cu persoane care fac parte din asemenea culte sau organizații spirituale.
Revenind,deci pentru mine Shiva este unul dintre formele cele mai adânci de Dumnezeu revelat.
N-am forme de revoltă,de confuzie,de negare,de luptă etc cu privire la El.
De exemplu cum am în privința lui YHWH, ALLAH, deși și aceste forme revelate ale lui Dumnezeu le-am studiat și le venerez ocazional într-un mod sincer.
Relații mai “personale” am și am avut desigur,la fel că orice creștin veritabil cu Iisus Hristos.Nu că aș fi eu creștin,sau veritabil.
Eu îl consider un “avatar”, dacă tot suntem în zona hindusă, adică o încarnare fizica a lui Dumnezeu.
De exemplu Krishna este deasemenea o încarnare sau un avatar a lui Vișnu.
Însă să nu ne complicam prea tare,ci să o luăm așa mai pas cu pas.
Veți vedea că prin Hinduism orice religie capătă sens,acolo unde pare că nu are sens:))
Desigur, dacă acceptăm anumite concepte,care lipsesc din aceste noi și tinere religii care au vrut abordări personale.
Ca să vă dați seama dacă a-ți consumat vreodată Hinduism, gândiți-va dacă ați citit Osho sau ați vizionat materiale cu Sadhguru.
Dar Yoga ai practicat,poate tehnici de meditație, așa inofensiv gen mindfullnes?
Bun,acum să “băgăm” niște date tehnice puțin.
Este originar din India, dar prezent și în Nepal și Mauritius ca religie majoritară .Deasemenea Bangladesh,Fiji,Sri Lanka , Bali și altele au procente de hinduși.
Tragic fact, că fun fact nu prea poate fi este că svastica este un simbol hindus ,unul din cele mai relevante chiar, furat de naziști și transformat în cu totul altceva.
Un alt concept împrumutat de la ei,este și trinitatea,care până să ajungă la creștini a mai făcut niște opriri la greci și romani.
Mai putem adăuga metaniile,o mantră celebră, cunoscută sub rugăciunea inimii, desigur, doar conceptul de mantră, întrucât conținutul a fost adaptat.
Toate acestea nu sunt lucruri negative, doar că au origini mai vechi și nu sunt ceva 100% creștin,dar asta nu înseamnă că nu sunt bune, benefice, eficiente sau corecte.
Aureola sfinților, deasemenea este împrumutată din iconografia hindusă, și provine tocmai de la “aură”,că de ăia îi zice aureolă.
Exemplele pot continua,dar nu insist că după iar se va spune că am ceva important bisericii și a ortodoxiei și alte asemenea.
Pur și simplu spun adevărul, dacă adevărul deranjează înseamnă se dorește să se trăiască în minciună.
Dar eu nu spun asemenea lucruri cu intenția de a “lovi” sau a acuza sau a judeca.
Asemenea lucruri sunt reale și ar trebui acceptate ca atare și văzut totul într-un mod constructiv.
Dacă nu ne deschidem total mintea nu vom putea înțelege niciodată imaginea reală a realității.
Iar acesta realitate spirituală este cu atât mai extinsă decât realitatea istorică.
Sunt mulți care folosesc asemenea tip de informații mai ales cu scopul de a destabiliza,de a crea conflicte, ură și alte forme de “război”.
Eu le ofer tocmai pentru a arăta, că deși sunt veridice, contează foarte mult “,optica” și unghiul din care le privim.
Iar dacă o facem rațional și onest,vom vedea adevărul și vom accepta o imagine comună care arata că Izvorul este același cu Marea.
Va urma!
__________________
Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.(Ieremia 33:3)
|