Citat:
În prealabil postat de Iorest
dacă nu va candida Simion vei zice că a fugit ca un laș
|
Cred că dimpotrivă, însă pe de altă parte se știe că
LAȘITATEA ESTE O TRĂSĂTURĂ DEFINITORIE pentru escrocul Georgică „Che Gargara”. Spre exemplu chiar și ieri, la acea conferință aberantă de presă, atunci când a fost luat la întrebări despre
girul moral și politic acordat fără condiții lui Georgescu, în condițiile în care dinainte de 6 decembrie 2024 au ieșit permanent la lumină informații și indicii temeinice referitoare la acțiuni foarte grave întreprinse de Georgescu și de unii din anturajul lui mai apropiat sau mai lărgit, LAȘUL, găinarul Simion s-a și dat pe după microfoane, a început să mintă și să înșele fără rușine (că el nepreaavînd conștiință, evident că nici nu prea are rușine, se vede că a fost antrenat și s-a antrenat „bine” de peste 20 de ani întru adormirea și falsificarea și negarea conștiinței, a cinstei, a dreptății, a adevărului, a onestității și așa mai departe), a dat mai departe cu tot felul de persiflări, abateri de la subiect, grimase rînjinde forțate folosite și ele pentru mascare, cel mai probabil crezînd și mizând mai departe, așa cum a făcut și până acum, că nu se va găsi cineva să îi „pună mâinile în ceafă” și să îl îndrepte în zona din societate sau mai bine zis cumva din afara societății unde i-ar fi fost și îi este cu adevărat locul acestui interlop extrem de periculos (iar cine nu crede că Simion a fost și este un interlop, nu are decât să caute explicația cuvîntului în dicționar și se ca convinge că este un adevăr).
Fragmente din conferința de ieri de după depunerea candidaturii, în care a fost întrebat despre
girul acordat faptelor foarte grave ale lui Georgescu, prin parazitarea acestuia (insinuând în modul cel mai jegos că asocierea lui, în condițiile menționate mai sus și care pot fi studiate în cele publicate de mediile de informare, nu l-ar inculpa grav din punct de vedere cel puțin politic și moral); despre locul pe care l-ar avea Georgescu în condițiile în care găinarul Simion ar ajunge președinte; și despre Moldova de Est și votul unor cetățeni ai României de acolo la viitoarele alegeri:
https://www.youtube.com/live/lDrATD7yQ8Y?t=3546s
În ceea ce privește viitorul lui Georgescu, care pare a fi mai degrabă la penitenciar decât la președinția României,
în ciuda negațiilor perverse ale șarlatanului Simion, este clar că Simion nu face decât să dea mai departe cu minciuni și speranțe false, continuând parazitarea variantei romanțate a imaginii lui Georgescu, evident că pentru parvenirea lui și mai mare, și vînzând iluzii mincinoase, neputînd fi exclus scenariul că o „perspectivă a unei grațieri” ar fi putut fi folosită de impostorul Simion pentru forțarea lui Georgescu să accepte și pe mai departe parazitarea imaginii lui de către Simion, în condițiile în care vede multă lume că
Simion totuși nu a primit nicio binecuvîntare, nicio învestire, nicio „ungere” din partea lui Georgescu, și deci niciun transfer de „încredere”, capital electoral și așa mai departe din partea „președintelui ales”.
Iar în ceea ce privește întrebarea legată de Moldova de Est, pe lângă faptul că lui Simion sigur îi tremură izmenele avînd în vedere regimul șoroșist de acolo și posibilitatea unor influențe specifice asupra viitoarelor alegeri din mai, impostorul incalificabil Simion a ținut să reitereze așa-zisele lui „jertfe patriotice” pentru „idealul vieții”, în condițiile în care
Moldova de Est nu este vizată deloc în așa-zisul program de guvernare al AURului, românii de acolo au fost trecuți la „români de pretutindeni”, iar el și așa-zisul lui „partid” nu au făcut mai nimic „în slujba idealului vieții” deși își îngroașă conturile și averile de peste 4 ani în parlament. (Doar nu degeaba i se spune Georgică „CHE GARGARA”...)