Citat:
În prealabil postat de cozia
Nu-i cinstit. Aici te cam iei gratuit de Andrew.
Legea-i lege, aprobata, semnata si inclusa in MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 04 iulie 2018. Stii si tu foarte bine ca nu conteaza prin intermediul cui a fost lansata.
|
Contează mult prin intermediul cui a fost lansată, la fel cum și cenzura CNA și CNCD au fost înăsprite prin guverne PSD, am înțeles că Adrian Năstase a înființat CNCD iar în Polonia ar fi fost desființat cât erau conservatorii la guvernare.
Andrew cita dintr-o lege relativ recentă cu o morgă de parcă ar fi fost acolo de când lumea și pământul, dacă mâine dă cineva o lege să interzică banii cash tu o să fii un fel de infractor că-i ai, peste noapte se înăspresc condițiile.
Asta nu înseamnă neapărat stat de drept că anumite legi care servesc unor interese sunt făcute cu dedicație.
Până să fie legea aia în justiție nu reușea niciun dosar pe tema ML, fiindcă judecătorii dădeau clasare, acum foarte ușor poate fi interpretat drept cult al personalității s-a oferit unealta de interpretare tendențioasă.