[Andrew]

În prealabil postat de Moroco

Nu poti iubi-primi-da ca iubirea incepand cu harnicia si nu cu pleava si neghina? Nu te poti bucura si nu poti nici pastra o mini-maxima cuviinta la adresa psf. Maria fecioara Mesia, maica Domnului cu pruncul? Nu-L poti iubi nici pe Domnul Iisus Hristos Cuvântul? Nu poti iubi pe Dumnezeu, Sfanta Treime, pe Duhul Sfant, Harul, sfintii, ingerii, mai micutii Lui desi poti sa te asculti si sa te iubesti pe tine insuti din belshug, pe cei ca tine, animalele, plantele, fetele, natura, raiurile lumesti, comoditatile, jocurile, etc.?.. inseamna ca nu e vorba de neputinta aici ci de pura mandrie!!! N-o vezi, n-o simti, nu esti constient de ea, insa daca ai starile astea arogante, trufase de singur ”mantuitor” si mai si acuzi stand suparat... pe Dumnezeu... reactionand pripit si violent, nemultumit, reprosand, urand incruntat amenintzator, dand cu baiuneta in gravida, dand sa fugi, sa scapi, sa te ascunzi, sa vociferezi escaladand supararea, atunci e clar, te-a mandrit mandria pacatoasa si nu mai poti iubi decat la modul pierzarii, te risti semetz ca glumetzii cruzi sarind in capcana de unde n-ai cum sa mai iesi!... caci nu este mai mare mandrie a neascultarii decat sa nu-L iubesti pe mantuitorul Cel bland si smerit, trimisul Tatalui dupa pacatosii neputinciosi, dupa fiii pierzarii, neputand decat sa te toooot prefaci ca-i esti ucenic robotizat, prieten ”bun” sau fiu apropiat-pilit-alintat, incercand sa-ti satisfaci interese. Nici nepotii si puii ”smeriti” n-au scapare oricat ar fi de dragalasi ca niste purcelasi-guițași ce gatuie, sufoca, inneaca, lovind in embrionul-sursa de putere, ca-i duce pe saracuti, pe baalamuciferi... in ispita.

Nu te razbuna pe tine sau pe oameni daca ajungi si constati starea asta a iadului greșiddus, ca te ia arma si o sa-i apartii, te baga-n sclavie constiinta pagana si te pui si-ti faci din orice unealta arma si te ia arma, dar tu nu te razbuna, ca nu ei sunt de vina ci de la pita fariseilor ipocriti ti se trage patima asta grea si uscata de tipul porcile iadului, iti iese o sete insetata din pita, care vrea-vrea cerand din adanc, de acolo din tine, vrea sa-ti apara pe neasteptate o asezonare de intrari si iesiri, de purcederi de ”adevar” adevarat, dand sa iasa din inima ta si sa vina prin tine, ca o garnitura udata si afumata... potrivindu-se perfect cu pita, cu pita ipocrita inghitzita... cea mai grea adictie cronica... ce tinde sa devina o cronica isterica, istorica, isturica, istartistica.

Absolut corect. Dacă suntem în situatia în care iubim cele pământesti dar Nu vrem] Nu ca nu putem sa iubim pe Duhul Sfant si pe Dumnezeu, atunci înseamnă că suntem orbiti de abisul pacatului primordial al mândriei, care este ca o poarta necurata si pentru restul păcatelor.

Când ne lepădam de ego, în schimb, închidem poarta ce duce către abisul primordial al mândriei si urcam pe scara virtutilor, a Bunul Dumnezeu, a Sfiintilor Părinti si a Îngerilor, si a Duhului Sfânt si Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu