Să continuăm acest subiect foarte relevant,chiar pentru actualul context al întâmplărilor de pe această sferă materială provizorie, numită Pământ.
Vom merge pe niște viziuni destul de îndrăznețe, însă cu fundament scripturistic in legătură cu tranziția de la aceste împărății lumești la împărăția cerească.
Chiar dacă aceste poziții sunt asociate de regulă cu martorii lui Iehova și adventiștii de ziua a 7 și alte mișcări milenariste,eu voi încerca o abordare cât de cât obiectivă și bazată atât pe poziția Bibliei cât și pe învățăturile Bisericii și a celorlalte culte creștine.
Mulți tindem să interpretăm într-un mod mai degrabă simbolic și spiritual acesta tranziție,nu prea o legam de fapte concrete și evenimente istorice sau viitoare.
De exemplu eu aveam anumite viziuni care includeau reîncarnarea in contextul unui soluții universale pentru toate sufletele incarnate pe pământ de-a lungul istoriei, dar fiind faptul că este imposibil să ajungi la o stare de desăvârșire într-o singură viață,mai ales că fiecare trăiește și moare în diferite contexte,plus că sufletele care au existat înainte de Hristos sau înaintea Iudaismului n-au avut niciodată șansa de a-L cunoaște pe Dumnezeu.
Desigur din punctul de vedere al Creștinismului sau Iudaismului,care afirma că este singurul mod de a fi “mântuit” ,salvat sau de a scăpa de distrugerea iminentă.
Practic a fost și este în continuare o întrebare pertinentă, pentru cineva care afirmă că este singura soluție universală.
Deci ce facem cu ceilalți?
Cum ii salvăm,cum le prezentam Adevărul,pe Dumnezeu,pe Creatorul lor?
Admitem că toți oamenii indiferent de ce credință au avut de-a lungul istoriei au tânjit în mod intuitiv către Dumnezeu?
Dacă ar fi așa de ce a mai fost nevoie de o jertfă universală?
Să le luăm dar pe rând, fiindcă aceste enigme pot avea niște soluții destul de clare, dacă navigăm cu atenție prin revelație.
Însă este în mod imperativ să admitem o realitate concretă și cu valențe “fizice” manifestate în mod direct planul terestru.
Dacă nu facem asta, rămânem simpli interpreți ai unor povești, considerare legende, parabole sau mituri pe care le asociem doar așa cu aspecte ce țin de fabulos.
Mulți fac asta și folosesc după bunul plac Biblia pentru a o raporta fix la ce le servește într-o manieră manipulativa în scopuri ce țin de menținerea unei puteri religioase cu valențe terestre și implicații politice.
Ți-e greu să accepți că toate sistemele politice și toate “împărățiille” lumii sunt conduse de Satan?
Dar sa accepți că toate vor fi distruse și înlocuite de Împărăția lui Dumnezeu?
Ți se pare așa ceva simbolic sau mai degrabă o metaforă?
Este destul de uzat acest concept și folosit prea des și cu prea multă ușurință în maniere doar parabolice, încât a lua acesta ideea “pe bune” intră în categoria conspirație sau “sectari “ prea exagerați.
Hai să vedem dacă are totuși o coerență și o validitate această idee, întrucât dacă spui că accepți alte lucruri din Biblie și că crezi in Dumnezeu,ar fi absurd să negi ceea ce nu-ți convine din Biblie,sau îți pare imposibil sau eronat.
Nu putem admite și accepta doar selectiv și parțial un ADEVĂR.
Adică majoritatea se “bat cu pumnul în piept” că sunt creștini,că avem Biserica, că avem pe Iisus, că avem pe Dumnezeu și alte aspecte, însă au impresia că numai prin niște mici firimituri căzute de la Masa Stăpânului…
Să nu ne amăgim dragii mei!
Să intrăm deci în “pâine”...
Iar acum , pentru cei care uneori mă mustră că folosesc alte variante de traducere ale Bibliei.
Mai jos vedeți varianta Bisericii Ortodoxe:
(Iezechiel 21:26)
Așa zice Domnul Dumnezeu: DIADEMA se va scoate, cununa va fi ridicată, lucrurile se vor schimba; cele smerite se vor înălța și cele înalte se vor smeri;
Aici avem varianta Bisericii Catolice,unde diferă pasajul întrucât urmează versiunea textului ebraic:
Ezechiel 21:31 VBRC2020
[31] așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Îndepărtează-ți TURBANUL și ridică coroana! Aceasta nu va mai fi: pe cel înjosit înălțați-l și pe cel înălțat înjosiți-l!».
Și vrem nu vrem tot la Cornilescu ajungem:
Ezechiel 21:26 EDC100
[26] Așa vorbește Domnul Dumnezeu: ‘Laoparte cu mitra, jos cununa împărătească! Nu mai este cum a fost. Ce este plecat va fi înălțat, și ce este înălțat va fi plecat.
De ce insist asupra acestui pasaj?
Păi nu este evident,din moment ce avem 3 termeni diferiți de traducere a unui element foarte important.
Care oare?
Înlăturarea atât a autorității clericale cât și a celei regale.
Practic Dumnezeu va da jos atât sistemele religioase cât și pe cele politice sau statale.
Tocmai de aceea BO și BC au ales acești termeni,precum diademă și turban, însă Cornilescu a mers direct pe termenul care în prezent semnifică autoritatea religioasă și anume mitră, adică ceea ce ce poartă arhiereii.
Chiar dacă pasajul se referă la autoritatea preoției vechiului testament, acesta a fost totuși încorporată și în Biserică, chiar dacă într-un mod mai degrabă împrumutat decât transmis.
Adică măi jos vedem că aici au folosit ambele Biserici ortodoxă/catolică termenul mitră.
Deci aici nu mai aveau turban și diademă.
M-aș duce în variantele de traducere să arăt că în esență este același termen,dar altă dată.
(Zaharia 3:5) BO
Și a mai zis: "Puneți mitră curată pe capul lui!" Și ei i-au pus mitră curată pe cap și l-au înveșmântat, iar îngerul Domnului sta de față.
Exodul 28:37 VBRC2020
[37] Să o pui pe un șnur de purpură violetă ca să fie pe mitră; să fie în partea din față a mitrei!
Îmi cer scuze că am rămas prea mult asupra acestui aspect legat de mitră, însă faptul că autoritatea religioasă va fi înlocuită de autoritatea divină,și deasemenea autoritatea statală deasemenea va fi înlocuită de cea divină este vital pentru noi toți.
Nimeni nu pare că dorește să renunțe la o Putere care nu-i aparține.
Adică chiar dacă toată lumea “zace sub stăpânirea lui Satan”,este pentru că Dumnezeu permite asta.
Și a fost alegerea lui Satan să facă acea rebeliune,a fost deasemenea alegerea omului să-l urmeze.
Așa cum este alegerea omului să se reconcilieze cu Dumnezeu, să înțeleagă că toate autoritățile pământești sunt comduse de Satan,dar mare atenție cu permisiunea lui Dumnezeu, însă nu sub autoritatea Lui.
Tocmai asta este esența revelației dragii mei, distrugerea sistemelor satanice și înlocuirea cu sisteme divine…
……….
Acuma să înțelegem mai bine cum anume facem asta,și de nu-i cazul să devenim prea “agitați” sau speriați sau știu io ce alte forme de extremism.
Adică gata, dacă am realizat că totul este rău și trebuie distrus,nu mai facem nimic și ne revoltăm împotriva “sistemului”.
Nu-i datoria ta, dragă ființă umană să schimbi tu sistemul,sau sa răstorni statele și lumea politică sau sa te opui religiilor sau bisericii.
Poți încerca dar nu vei reuși și nici nu-i datoria ta.
Poți faci parte din sistem,dar te gândești a până la urmă nu faci nimic greșit și ești pus acolo tocmai de Dumnezeu.
Sau poate crezi că ești chiar trimis de Dumnezeu să salvezi un popor sau chiar umanitatea într-un mod politic…
Eh,aici deja poți să-ți dai 3 perechi de palme, dacă nu o faci ți le dau eu cu drag!
Slap,slap,slap!!!
Te-ai trezit?
Nu!
Singurul ÎMPĂRAT care are aceasta misiune este Mesia!!!
Nu tu, nici eu și nici alții nici din trecut care au încercat și nici din viitor.
Restul sunt doar Antihriști și profeți falși.
Datoria ta este să înțelegi pe ce planetă te afli, să observi in ce lume trăiești și să cauți sensul tau personal și sensul colectiv al umanității…
Stai că merg prea departe:)
__________________
Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.(Ieremia 33:3)
|