Împotriva ereziei Sola Scriptura
Când a luat naștere Sfânta Tradiție? Înainte de Sfânta Scriptură, odată cu aceasta sau după ea?
Sfânta Tradiție a luat naștere înainte de Sfânta Scriptură. În înțelepciunea Sa, Dumnezeu a voit ca adevărurile Descoperirii dumnezeiești să fie date întâi prin viu grai, spre a fi ușor înțelese și primite. Dacă învățătura dumnezeiască s-ar fi dat de la început în scris, credința nu s-ar fi răspândit cu aceeași ușurință și putere ca prin viu grai, cu care e înzestrat tot omul. Credința se dobândește și se întărește, la cei mai mulți oameni, îndeosebi prin viu grai. Sfântul Apostol Pavel spune: „Credința este din auzire, iar auzirea, prin cuvântul lui Hristos” (Rom. 10, 17).
Cum a luat naștere Sfânta Tradiție? Ce ne spune Scriptura despre Sfânta Tradiție?
La începutul Bisericii, învățătura a venit de la Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, era astfel învățătura si predica vie. Prin predica lor, Apostolii s-au făcut și ei vestitori ai adevărului. Ei puneau la temelia credinței lor, și a acelora pe care-i converteau, aceeași Evanghelie ieșită din plinătatea cunoașterii vieții dumnezeiești de către Hristos, cu Care Apostolii petrecuseră împreună și în care trăiau acum. Sfântul Apostol Pavel arată ca predica apostolică este însuși cuvântul lui Iisus Hristos, rostit prin gura Sfinților Apostoli: „Cum, dar vor chema numele Aceluia în Care încă n-au crezut? Și cum vor crede în Acela de Care n-au auzit? Și cum vor auzi fără de propovăduitori? Și cum vor propovădui de nu vor fi trimiși?... Deci, credința este din auzire, iar auzirea, prin cuvântul lui Hristos” (Rom. 10, 14-17).
Însuși Mântuitorul a poruncit Sfinților Apostoli să propovăduiască prin viu grai: „Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28, 19-20; Marcu 16, 15; Luca 9, 2).
Sfinții Apostoli înșiși ne încredințează în scrierile lor că ei n-au scris în cărțile lor decât o mică parte din câte au primit de la Învățătorului lor. Sfântul Ioan Teologul, Ucenicul prea iubit al Mântuitorului, sfârșește Evanghelia sa cu aceste cuvinte: „Dar sunt și alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus, și care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici lumea aceasta n-ar fi cuprins cărțile ce s-ar fi scris” (Ioan 21, 25). Același Evanghelist Ioan declară într-una din Epistolele sale: „Multe având a va scrie, n-am voit să le scriu pe hârtie și cu cerneală, ci nădăjduiesc să vin la voi și să vorbesc gură către gură, ca bucuria noastră sa fie deplină” (II Ioan 1, 12). Mântuitorul însuși n-a lăsat nimic scris și nici n-a poruncit Sfinților Apostoli să scrie, ci să propovăduiască prin viu grai (Matei 28, 19-20).
Aveau primele comunități creștine Sfânta Scriptură? Când a fost alcătuit canonul Sfintei Scripturi?
Primele comunități creștine nu aveau Sfânta Scriptură. Primele scrieri apar după multe decenii de la activitatea misionară a Mântuitorului. Abia în secolul al IV-a apare canonul Sfintei Scripturi. Apostolii stăteau ani de zile într-o comunitate, învățătura fiind transmisă prin viu grai, nu scris.
Eu nu idolatrizez Sfânta Tradiție, ci consider că Sfânta Tradiție și Sfânta Scriptură trebuie respectate și considerate amândouă inspirații ale Duhului Sfânt, completându-se una pe alta.
„Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri și-a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul. Amin.”
|