Acuma ce urmează,va fi oarecum “produs original”, și speculație proprie, însă veți vedea că nu este doar ceva izolat,ci au mai fost și sunt asemenea ipoteze mai ales în rândul “speculaționistilor” din această ramură.
Eu desigur mă delimitez de ei , însă probabil voi fi în acord cu ei chiar fără să-mi doresc asta.Iar acest lucru nu poate fi decât bun.
O primă ideea foarte “blasfemică “ in rândul credincioșilor puritani,pe care o voi lansa, întrucât fără acesta nu am cum să-mi mențin premisa din titlul topicului ,va fi una,care poate atinge coarda sensibilă a credincioșilor tradiționali, care leagă sufletul românesc de creștinismul ortodox.
Însă se poate foarte bine găsi și o cale de mijloc pentru aceștia.
Eu însă voi merge strict pe linia geto-dacă excluzând inițial creștinismul.
Fiindcă întâi am fost noi Geto-dacii și Zalmoxis,abia pe urmă a venit Creștinismul,ca un produs străin nouă,mai degrabă impus decât preluat sau dezvoltat natural.
Ideea este in felul următor:
Zalmoxis a fost un avatar al lui Dumnezeu
Adică o forma de Dumnezeu încarnat pe Pământ.
Aș putea forța nota și aș spune precum Iisus.
Sau asemenea zeilor încarnați pe Pământ din celelalte religii.
Adică este clar că nivelul său de revelație depășește știința convențională.
Dacă nu vreți să depășim nivelul pur revelativ,in sensul creștin sau biblic…
Însă dacă vreți să-l depășim, atunci ajungem in sectorul conspirației clasice sau concrete,unde deja au navigat și navighează aceste teorii.
Poate nu va place Pavel Corut,Daniel Roxin,Emil Străinu, Oreste sau Radu Cinamar.
Însă mie imi plac și consider că au adus mult aport, deși uneori controversat la clădirea unei fundații, deși încă în ceață și instabilă a unei abordări în legătură cu originile noastre.
Hai totuși să intrăm și în câteva argumente istorice…
Iată textul din Herodot,Cartea sa Istorii despre Zalmoxis,voi selecta pasaje relevante.
Herodot, Istorii (Cartea a IV-a, 94–96):
„În ceea ce privește NEMURIREA, geții cred într-însa astfel: cred că ei NU MOR, ci că cel care moare MERGE LA ZALMOXIS, o FIINȚĂ DIVINĂ – unii îi zic și GEBELEIZIS. La fiecare cinci ani trimit câte un sol la Zalmoxis, ales prin sorți, ca să-i comunice ce au nevoie. Trimiterea acestui sol se face astfel: câțiva dintre ei, care au fost desemnați pentru această sarcină, țin trei sulițe, iar alții, luând pe cel trimis, îl prind de mâini și de picioare și-l aruncă în sus, astfel încât să cadă în sulițe. Dacă moare străpuns, înseamnă că zeul este binevoitor. Dacă nu moare, atunci geții spun că solul a fost rău ales, iar altul este trimis în locul lui.”
„Tot ceea ce i se poruncește solului să spună lui Zalmoxis, i se spune înainte ca acesta să fie aruncat. Cât despre ACEASTĂ CREDINȚĂ, ei susțin că ZALMOXIS I-A ÎNVĂȚAT că NU VOR MURI, ci că toți, când vor PĂRĂSI LUMEA aceasta, vor merge într-un loc unde VOR TRĂI VEȘNIC și vor avea parte de TOATE BUNĂTĂȚILE .”
„Iar acest Zalmoxis, dacă într-adevăr a fost UN OM și nu o FIINȚĂ DIVINĂ A GEȚILOR, după spusele celor din Ionia care locuiesc în Hellespont și în Pont, ar fi fost robul lui PITAGORA, fiul lui Mnesarchos, în insula Samos. Apoi, dobândindu-și libertatea și ADUNÂND MARI BOGĂȚII, s-a întors în PATRIA SA .”
„Fiind sărac, dar isteț, învățase de la greci multe lucruri, și în special de la Pitagora, un mare filosof. Când s-a întors printre geți, care duceau o viață destul de sărăcăcioasă și lipsită de înțelepciune, a clădit o sală pentru ospețe, unde primea pe cei mai de frunte oameni din neam și-i învăța că nici el, nici ei NU VOR MURI, ci vor merge într-un loc unde VOR TRĂI VEȘNIC și se vor bucura de TOATE BUNĂTĂȚILE.”
„În vreme ce le spunea toate acestea și-i învăța asemenea lucruri, a poruncit să i se sape o LOCUINȚĂ SUB PĂMÂNT. Când a fost gata, a dispărut dintre ei și a locuit acolo vreme de TREI ANI. Geții l-au plâns ca pe UN MORT. În al patrulea an, A APĂRUT DIN NOU PRINTRE EI, și astfel AU CREZUT că TOT ce spusese el ERA ADEVĂRAT .”
„Așa spun elenii despre Zalmoxis. Cât despre mine, nici nu pun la îndoială povestea, nici nu o cred în întregime. Totuși, știu că GEȚII SUNT OAMENI FOARTE VITEJI și CEI MAI DREPȚI dintre traci.”
Rețineți că rog aceste pasaje, fiindcă sunt primele marturii despre Zalmoxis și despre noi, geto-dacii,cel puțin primele care sunt disponibile acum.
In continuare vom parcurge următoarele marturii și vom vedea că se leagă destul de mult cu acestea….
__________________
Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.(Ieremia 33:3)
|