Organizațiile LGBT, la doar o zi după alegerea lui Nicușor Dan ca președinte al României, cer legalizarea parteneriatului civil și reglementări pentru persoanele transsexuale invocând sprijinul acordat în campanie
MozaiQ, asociație care reprezintă drepturile persoanelor LGBT, a transmis, luni, pe Facebook, un set de revendicări, printre care legalizarea parteneriatului civil și reglementări pentru persoanele trans.
Mesajul directorului executiv al Asociației Accept către comunitate homosexuală înainte de turul 2 al alegerilor prezidențiale: Unul dintre candidați are inițiative legislative anti-LGBT - VIDEO
„România a ales calea europeană. Iar acest lucru a fost posibil inclusiv datorită voturilor din partea comunității noastre. Comunitatea LGBTI s-a mobilizat masiv la aceste alegeri prezidențiale și a ieșit la vot pentru a proteja traseul european al României. Am văzut zeci de imagini în social media cu abțibildul de pe spatele buletinului, iar numeroase persoane LGBTI au voluntariat pentru campania lui Nicușor Dan, împărțind pliante, vorbind cu cunoscuții și necunoscuții, convingând oameni nehotărâți să iasă la vot. Organizațiile LGBTI au ieșit public cu mesaje de susținere pentru un vot pro-european și au organizat dezbateri în comunitate”, se precizează în comunicatul asociației MozaiQ.
Asociația susține că România rămâne ultima din Uniunea Europeană în clasamentele privind drepturile LGBT.
Homosexualii au început să-i facă campanie lui Nicușor Dan după ce au primit aprobare de la Primăria Capitalei pentru Parada LGBT în ajunul Rusaliilor
„E timpul să cerem mai mult, acum este momentul să ne mobilizăm pentru a obține:
parteneriat civil, procedură clară pentru tranziția legală a persoanelor trans, spații sigure”, se mai arată în comunicatul MozaiQ.