Ok. Am citit cam toate opiniile voastre, nu sunt de-acord cu ele. În primul rând eu ma plimb foarte mult prin țară și prin Europa dar mai puțin. Pe orice drum național și european pe care am fost am văzut cel puțin 3,4 animale călcate de masini zilnic, incluzând și animale sălbatice. (Apropo domnule Cozia ați fost vreodată in Instambul că l-ati dat exemplu? Știți câte pisici mor zilnic călcate de masini în Istanbul? Enorm de multe, recomand sa va documentați!)
Eu chiar ma plimb mai mereu încât părinții mei se plâng ca ne vedem foarte rar, cam la 4~5 luni, iar cazurile animalelor moarte văzute de mine întra la ordinul zecilor de mii. Ma plimb foarte mult ci bicicleta prin pădure și pot spune că relativ cunosc cam toate pădurile din România, am fost inclusiv în pădurile din jurul Bucureștiului deși eu locuiesc in banat, și cazurile puilor abandonați de creștini prin păduri este incredibil și fenomenal de mare. Adică cruzimea pe care o are omul fata de niște ființe nevinovate și lipsite de apărare este infioratoare! Ce am putut sa salvez am salvat, majuritatea puiutilor ii gaseam morti prin padure, dar am avut și multe cazuri de pui de pisică și căței cu panleucopenie respectiv parvoviroza ce nu au put sa facă fata virusului fiind mult prea mici pentru a lupta cu boala. Toate aceste animalute duse la veterinar, cu tratamente costisitoare mi-au murit în brate deshidradati, având diaree și în unele cazuri scuipând sânge. M-au încercat multe sentimente de-a lungul timpului, de tristețe, disperare, neputință și o ura imensa față de om. Omul este cea mai crudă, haină și violenta specie de pe acest pământ. Să iubesc asa ceva? Niciodată!
Și ma bucur enorm de mult ca suntem în faza reducerii populației mondiale, cu cât mai puțini cu atât mai bine! Am informații în acest scop din surse sigure de top ca suntem în ultimii pași de reducere a parazitilor! Sa nu va mire războiul și foametea ce va veni după, asa o sa fiți și voi în situația acestor suflete nevinovate care suferă și mor neputincioase la picioarele voastre.
|