[Andrew]

Până la instituirea sa ca stareț, cuviosul a petrecut câtva timp în mănăstirea Ciolnsk, unde s-a întâlnit cu ucenicul starețului Paisie Velicicovschi, părintele Teodor și a devenit discipolul devotat al acestuia. Schimnicul Teodor l-a învățat pe cuviosul Leonid înalta lucrare duhovnicească, acest meșteșug al meșteșugurilor, cum se numește rugăciunea neîncetată prin intermediul căreia ia naștere curățirea inimii de patimi. În acest timp, cuviosul a făcut cunoștință cu inspectorul seminarului din Orlovsk, egumenul Filaret, viitorul mitropolit al Kievului. Aceasta împrejurare a avut o mare importanță pentru stareț și viața lui următoare.

După ce schimnicul Leonid a fost numit ocârmuitorul Schitului Mesteacănul Alb, părintele Teodor s-a mutat la el în locuință. Mai târziu, mulți alți nevoitori din multe Schituri au locuit câte doi împreună cam 20 ani. Sub îndrumarea părintelui Teodor, cuviosul Leonid a dobândit înalte daruri duhovnicești.

Însă pe părintele Teodor l-a cuprins o boală îndelungată după care i-au construit o chilie singuratică în desișul pădurii, la două verste de mănăstire, unde și cuviosul Leonid s-a așezat împreună cu părintele Cleopa.

Cu acești mari nevoitori s-a unit și cuviosul David, care a primit numirea de stareț în anul 1808. Aici, în tăcerea pustiei, el a primit în taină marea schimă și a fost numit Lev. Imediat după aceasta schimnicii Lev și Cleopa s-au instalat la mănăstirea Valaam iar în anul 1812 s-a unit cu ei și schimnicul Teodor.

Timp de șase ani au trăit marii schimnici la Schitul Valaam bine încă de la început, cum scrie despre aceasta părintele Teodor: „Cu adevărat se cuvine slavă lui Dumnezeu pentru bunătatea pe care a arătat-o față de noi, nevrednicii. Ne-a așezat într-un loc liniștit, ferit de oameni, liber și lipsit de gălăgie”.