[Andrew]

Boierul a început să tremure ca o frunză și după aceea să plângă și să se căineze, deoarece era un păcătos și într-adevăr de 17 ani nu se mai spovedise și nu se mai împărtășise cu Sfintele lui Hristos Taine.

Iată o altă întâmplare. La Optina a sosit ajutorul P. și văzându-l pe schimnic, a gândit despre el: „De ce se tot spune că el este un om neobișnuit? La fel ca și ceilalți, nu se vede nimic neobișnuit în el”. Dintr-o dată starețul i-a vorbit: „Să-ți construiești toate casele. Iată, câte ferestre sunt aici, atâtea case să-ți construiești și tot atâtea pridvoare”. Trebuie să menționăm că P., pe drum spre Optina, a văzut niște locuri atât de frumoase încât s-a gândit să își construiască acolo casă și și-a făcut planul în minte, gândindu-se la câte ferestre o să aibă, iar starețul l-a demascat.

Când P. a început să se spovedească, cuviosul i-a adus aminte păcatul uitat, pe care acesta nu-l considera păcat.

Odată a avut loc o întâmplare când a sosit un domn și i-a comunicat schimnicului că a venit special ca să-l „privească”. Schimnicul s-a ridicat de pe loc și a început „să se răsucească înaintea lui”. „Iată, poftiți de mă priviți”. Domnul s-a plâns de el starețului, care l-a contrazis, spunându-i că schimnicul e un sfânt și că răspunsul lui a fost pe măsura cuvintelor cu care i s-a adresat.

După aceea domnul s-a întors la cuvios, i-a făcut metanie și i-a vorbit: „Iertați-mă, părinte, pentru că nu am știut să vă explic rugămintea mea”. Schimnicul i-a trimis din chilie pe cei care îl vizitau și a discutat cu oaspetele două ore.

După acest lucru domnul a mai stat la Optina o lună, deseori mergând la schimnic, apoi i-a scris starețului o scrisoare în care i-a explicat că s-a aflat în stare de deznădejde și că schimnicul l-a reînnoit și l-a înviat.