[Andrew]

Pe Culnev l-au mișcat adânc aceste cuvinte simple, dar adevărate ale schimnicului. Îndreptându-se către sfintele icoane a plâns în hohote, apoi generalul, după nenumărate mulțumiri, a cerut adresa mamei sale. Și ajungând la ea, s-a târât în genunchi până la pat și i-a sărutat mâinile și picioarele, iar bătrâna lui mamă doar că nu a murit de bucurie.

Foarte reprezentativă este povestirea unui monah atonit, părintele Partenie, care l-a vizitat pe schimnicul Leonid. Monahul era îmbrăcat în veșminte lumești, cu toate acestea schimnicul l-a numit călugăr atonit și i-a interzis să se prezinte înaintea lui în genunchi, așa cum făceau de obicei mirenii.

Printre vizitatori era un om care venise „să dobândească învățături folositoare pentru suflet”. Dar, întrebându-l pe schimnic, a aflat că nu a împlinit poruncile primite mai înainte. El nu se lăsase de fumat, așa cum îl îndemnase părintele Leonid. Cuviosul a poruncit cu severitate ca să îl alunge pe acest om afară din chilie.

După aceea au sosit trei femei înlăcrimate care au adus-o pe o alta ce-și pierduse mințile și judecata. Ele l-au rugat să se roage pentru bolnavă. Schimnicul și-a pus epitrahilul, a așezat capătul epitrahilului și mâinile sale pe capul bolnavei și citind rugăciuni, i-a închinat de trei ori capul și vindecată, a poruncit să fie dusă în arhondaric.

Acestea le-a făcut stând jos, deoarece nu putea să stea în picioare, fiind bolnav și trăindu-și ultimele zile.