[Andrew]

Părintele Partenie l-a vizitat pe schimnic într-o altă zi și a văzut că bolnava dinainte se însănătoșise complet. Iar domnul care fusese alungat venise să-i ceară iertare. Schimnicul l-a iertat și i-a reînnoit porunca. Monahul atonit s-a înspăimântat pentru că schimnicul fără să se teamă de ceea ce era rău pentru sine, făcea vindecări. Cuviosul i-a răspuns: „Eu am făcut acestea nu prin puterea mea, ci ele se petrec prin credința pelerinilor și prin darul Sfântului Duh dat mie prin hirotonie; însă eu însumi sunt un om păcătos”.

Minunile săvârșite de schimnic erau nenumărate: mulțimile năpăstuite veneau la el și îl înconjurau.

„Mi s-a întâmplat odată – scria ieromonahul Leonid (Cavelin, viitorul întemeietor al Lavrei Sfânta Treime din Serghiev) – să ies din Kozelsk și să merg în gubernia Smolensk. Pe drum, prin ținuturile singuratice, locuitorii aflând că am ieșit din Kozelsk, au venit care mai de care să afle câte ceva despre schimnicul Leonid: «Miluiește-ne, Doamne, cum să nu îl știm pe părintele Leonid? Dar el este pentru noi, sărmanii și neînvățații mai mult decât un părinte»”.

Odată au venit la schimnic câteva fețe bisericești în rândul cărora se afla și arhiereul din Kaluga, Prea Sfințitul Nicolae, care făcuse multe neplăceri Schitului Optina. Acest episcop avea intenția hotărâtă de a-l trimite pe schimnicul Leonid în mănăstirea Soloveț, pentru a-l pedepsi. Episcopul dinainte, Nicanor, viitorul mitropolit de la Petersburg îl respecta pe schimnic.