Cred că despre har putem constata mai ales lipsa lui, decât prezența, iar mărturisind-o mereu pe cea dintâi (că nu-l avem), ne pregătim inimile ca să-l primim.
Cum ai și spus, în teologie harul este numit "energiile necreate ale lui Dumnezeu", prin care El ni se comunică și chiar se unește mistic cu noi, dar nu în esența Sa, nu în ființa Sa, după cum doi oameni care se iubesc își pot comunica această iubire la un nivel energetic, chiar și fără cuvinte (care tot energie sunt și transmit, în esență), dar fără a se contopi fizic, fiecare păstrându-și identitatea. Am perluat această comparație de la Părintele Stăniloae, care spunea că cei care se iubesc se simt unul pe celălalt ca pe o prezență caldă, benefică, luminoasă, chiar și (uneori mai ales) atunci când tac.
Ce vreau să spun este că harul este nedespărțit de persoanele Sfintei Treimi, că el ni se comunică, într-adevăr, prin Sfintele Taine – pe măsura credinței noastre –, dar după cum Dumnezeu este pretutindeni, și harul Său este pretutindeni. Știm că "Duhul suflă unde vrea" și că "șuvoiul harului curge neîncetat" (Părintele Galeriu), dar vasul sufletului nostru se umple numai atunci când este pus sub acest șuvoi. Asta se face mai ales prin pocăință, care duce la curățirea sufletului, deci pregătirea vasului pentru a primi harul.
Nu avem însă nicio garanție, chiar și dacă ne-am nevoi ca Sf. Siluan, că îl vom dobândi. Probabil știi că, după momente de deplinătate în har care-i bucurau nespus inima, el avea parte de perioade foarte greu de îndurat, când acesta se retrăgea de la el. Atunci plângea și se ruga, înmulțind nevoința, dar ajungând uneori chiar la deznădejde. Într-un astfel de moment i s-a arătat Domnul spunându-i: "Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui!" Cu alte cuvinte, păstrează nădejdea chiar și atunci când îți este foarte greu, când simți că sufletul îți moare! Și această nădejde îți va fi răsplătită.
P.S. Interesantă experiența ta cu ChatGPT, eu însumi am cunoscut ceva asemănător zilele trecute, descoperind că e capabil de răspunsuri bine articulate pe chestiuni duhovnicești. Totuși, mi-a mărturisit cu onestitate că experiența umană, vie, este cea care contează mult mai mult decât abilitatea de a compila niște cunoștințe oricât de avansate. Și ca să vezi că ne aflăm într-o companie selectă cu această experiență,
Liiceanu a dat și el nas în nas cu această tulburătoare "ființă a internetului", pe care a decis, în final, să o alunge.