Citat:
|
Asta cu el locuiește în Tatăl ai bagat-o de la tine. Subtil, frumos:))
|
Nu-i de la mine, dar e o greșeală care-mi aparține pentru că n-am verificat sursa – așa apare în traducerea Cornilescu. În traducerea ortodoxă este "Tatăl Care rămâne întru Mine"
Citat:
|
Acum eu înțeleg ca pentru voi umilința ar fi prea mare ca să schimbați niște dogme de peste 1400 de ani, pe care le-ati proclamat ca mari revelații de-a lungul timpului. Dar prietene nu au sens!
|
N-ar fi o umilință în ce mă privește să recunosc adevărul, dacă el ar fi altul decât cel de care m-am atașat la un moment dat. Adevărul nu-mi aparține; eu sunt cel care dorește să-i aparțină, așa că-l voi urma oriunde îl voi recunoaște.
Am încercat să-ți explic, cu puțina mea pricepere, că ideile lui Nestorie au fost respinse pentru că nu serveau doctrinei mântuirii. Or, drumul unui creștin începe de la credința că Hristos a înviat și că prin asta ne mântuiește. Explicațiile teoretice pe care teologii le-au formulat ulterior trebuie să se potrivească cu această credință; iar dacă nu se potrivesc, înseamnă că nu sunt adevărate și sunt, prin urmare, condamnate.
De aceea, fără sens este teoria lui Nestorie, pentru că ea face din Hristos un om – deosebit, prin faptul că a fost o vreme "locuit" de Tatăl, care L-a și înviat, însă ce folos dacă noi nu putem deveni părtași învierii Sale?
Subiectul pe care l-ai deschis m-a provocat, mi-a făcut plăcere să meditez la această problematică un pic, dar mă tem să nu-l ducem în derizoriu, eu știindu-mă incapabil de a-l trata la înălțimea și profunzimea cuvenite. Au făcut-o mult mai bine decât putem noi să o facem teologii veacurilor IV=V și ar trebui ca măcar să citim cu atenție dezbaterile vremii înainte de a ne da cu părerea.