Citat:
În prealabil postat de Iorest
La Claudiu Tîrziu de la început puțea ceva foarte rău, dar am tăcut mulți cu gândul că omul se mai schimbă.
Fapte: a fost foarte alunecos în problema actelor biometrice și a persiflat lupta Părintelui Iustin Pîrvu, motiv pt care revista rost a fost scoasă de la pangar de la Petru Vodă.
A făcut propagandă pe față Monicăi Macovei care târa BOR prin instanțe pentru retrocedarea terenurilor greco- catolicilor, doamna M.M. care avea o platformă pro-lgbt, se înconjura de oameni din anturajul lui Bivolaru.
L-a dinamitat pe Iulian Capsali în 2014 -care făcea demersuri pt a aduce pe agenda civico-politică platforma pro-viață, printr-un text denigrator, scris mai abitir decât orice adversar, deși Iulică îi ceruse o susținere simbolică, nu doar că nu l-a susținut dar i-a ridiculizat și campania.
A fost același model de sabotare pe care l-a aplicat la Simion.
În 2018 la Referendumul pt Familie, insista să paraziteze imagistic demersul Coaliției pt Familie și să fie printre fondatori, iar apoi a scos o carte în care i-a învinuit pe Gheorghiu și Ana Corina Săcrieru de eșecul demersului.
În 2019 și-a băgat soția pe lista de parlamentari pe motiv că nu sunt oameni, încerca să o urce la conducere la comitetul de femei AUR șamd, în 2024 la Europarlamentare și-a pus aghiotantul pe Mihai Dimitrie Sturza pe listă, s-a pus pe el cap de listă locul 2 - eligibil în orice scenariu.
A sabotat lista de Parlamentare a AUR că nu a contrasemnat ca vice-președinte era să le fie anulată candidatura în Argeș, Constanța, Bistrița și să favorizeze hidra PNL-PSD-USR să ia mai multe mandate acolo prin neparticiparea AUR.
S-a înconjurat de trădători și denigratori ai partidului care l-a scos din anonimat, de tipul Andrușceac și alți oameni mici care nu ar fi făcut niciodată politică mare.
Lista poate continua, urmează, încă nu suntem în campanie și insul ăsta mai are picături în paharul răutății de umplut.
|
Interesant, nu știam, mulțumim.
As vrea totuși să știu cu ce bani a făcut toate acestea.
De acolo pornește și se termină totul.
Follow the money:))este raspunsul la toate.