Intrebarea e ce facem singuri. Stramosii au avut sansa Bisericii, care era mult mai puternica si plina de har. Noi am debarcat in rationalismul acesta exacerbat ,si farmecul progresului cu orice pret, incat am ucis flacara plapanda a harului.
Stim care e calea, Biserica, dar o refuzam cu indaratnicie. Stim ca suntem asteptati la pocainta, la descatusarea sufletului si la fapte bune, si ne consumam viata in meschinatatea eului nostru. E bine sa iti pui probleme, e rau sa nu te mai poti opri din ele.
Pare incredibil ca Dumnezeu s-a aratat, ca toti nihilistii si scepticii au putut vedea lumina adevarului, si inca ratacim si ne purtam ca niste orbi din nastere. Ca nu profitam de acest mare dar al vederii lui Dumnezeu intrupat ,al citirii Cuvantului Sau , si care nu reusim sa il tinem in noi. Citim si ne pierdem, vorbim si ne ratacim, deschidem gura si nu mai stim ce sa zicem, ca sufletul ni se zbate in rautate,pana ne scarbim si noi de noi insine.
Dar El este cu noi, chiar daca nu L-am vazut cand era in trup, chiar daca Il citim azi si nu Il auzim.Acesta a fost sensul mortii sale , moartea Cuvantului ,ca sa duca unirea noastra cu El dincolo de copertile cartii, in viata si moarte, sa nu mai avem unde fugii de El.
|