[iustin_dumitru]

În prealabil postat de Andrew

Sufletul nostru al tuturor se zbate uneori in răutate pana ne scârbim de noi, firește. Dar acela este cel mai grav grad la care se poate ajunge.

Important este ca omul sa conștientizeze cat mai mult posibil ca ce face este greșit si sa isi revină prin calea cea dreapta.

Pentru cei pierduți, spovedania ajuta la mărturisirea intinaciunii si, în funcție de caz iertarea imediata sau tinerea unui canon pentru curățire, iar dupa, împărtășirea cu Sfintele Taine ajuta la restabilirea legăturii cu Cuvântul si cu Adevărul, cu Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos

Postarea ta constituie o intarire a faptului ca lupta cu pacatul este de fapt si ramane ocupatia centrala inca de la cadere. De aceea si cred ca Hristos ne-a rezervat aceasta susrpriza in ultima noapte cand a stat cu ucenicii ,chiar inaintea declinului (dupa logica umana) activitatii Sale, adica chinurile,moartea si Invierea ....si apoi aparenta tacere.
El ne-a marturisit ultimul sau cadou catre noi,,de parca cele de pana atunci nu erau de ajuns, si anume iertarea pacatelor. Si nu oricum, ci prin suferinta si moarte,si inca moarte nedreapta. Deci dupa ce am vazut minunata intruparea a Cuvantului si toate minunile,descoperirile si mintea noastra s-a inaltat, la sfarsit vine si testamentul a ce avem de facut, si anume sa luptam cu pacatul.Adica ce a fost de la inceput in sufletul omului ,cunoasterea binelui si raului, ascultarea constiintei, tot cu aceea se si incheie. Dar nu prin puterile omului se biruieste in final pacatul ci prin osandirea lui Dumnezeu Fiul pe cruce. Dumnezeiasca dreptate. Daca ne ar fi zis de la inceput ca a venit doar pentru a ne scapa de pacat ni s-ar fi parut banal ,sau asupritor , caci cumva ni se tot repetase ca suntem pacatosi si devenisem insensibili la asta. Dar El nu ne-a zis, a mancat cu cei pacatosi, ne a atras atentia in alta parte,ne a vindecat,nu ne -a dojenit, ne -a aratat slava si dumnezeire, si doar intr-un final ne spune ,asa ca de desparitre, sa stiti ca va iert de pacate.

Si referirea la spovedanie si impartasire e bine venita, pentru ca modul in care se face iertarea pacatelor,pe cat de simplu pare, adica spui ce ai gresit si inghiti o bucata de paine, pe atat de mult ne arata ca iertarea nu e doar teoretica, o dogma, ci practica ,materiala,prin rostirea cu gura si mancarea trupului Prietenului omului.
Iertarea si lupta cu pacatul nu constau deci in cuvinte si in teorie, ci este forma concreta prin care,rupand cu pacatul , il descoperim in sfarsit pe Dumnezeu Omul.
Aceasta e intradevar urmarea intruparii : insotirea cu Fiul lui Dumnezeu deplina,prin moarte fata de pacat ,prin unire ca intr-o casnicie, prin fapte, prin deschiderea sufletului.
Astfel ca ,Cuvantul nu mai este o simpla vorba care trrebuie analizata de noi, si sa ne purtam conform ei, devine moarte si viata , dragoste si lupta, descatusare si iesirea din tine, cu masura aproapelui.