Cand ma apuc sa citesc mi se par foarte de folos rugaciunile caci spun exact ce m as fi gandit si eu ca imi lipseste dar nu stiam cum sa o spun.
Spre deosebire,cand zic din miintea mea, repet poate aceea rugaciune a inimii si in rest unele lucruri mai arzatoare din mine , dar tot din domeniul duhoovnicesc, gen ajutor pentru neputinta interioara, ajutor pentru cineva bolnav dar fara sa cer doar minuni,ajutor pentru iesirea din pacat, o picatura din har caci daca l am avea pe acesta ar disparfe toata nedumerirea noastra si pustiul sufletesc si mental.
Dar in general imi e greu sa ma apuc sa citesc mi se pare oarecum fad, ca nu oprea vine din inima mea, fac compromisuri ,ma iau cu altele . Desi stiu ca daca m as apuca imediat mi ar place ce as citi. deci cred ca am simptome tipice de lene, sau de dezorientare.Si in general imi pun speranta ca rugaciunea ar trebui sa se uneasca cu spiritul nostru , sa fie si o iimplicare a gandurilor noastre ca sa fie intradevar ceva care sa ne pasioneze
In general incerc sa tin seama si de mine ca sa nu fiu doar un cititor , si mai ales sa inteleg pe sfinti cum s-au rugat ,caci cuvintele lor chiar sunt har,caci se vede ca de greu se obtin.
De regula sfaturile primite te ajuta putin, dar luptae tot cu tine. Am scris asta ca sa imi iau energia pentru o noua incercare ce vreau sa o fac :Ok nu imi vine sa citesc desi apreciez ce scriew in cartea de rugaciuni. Asa ca voi incerca sa imi rup acel timp,dar sa nu mai citesc , ci sa ma gandesc la ce as fi citit , sa vad ce loc ocupa in mintea mea, ce opozitii intampin.
Sper ca asa sa imi aducc cu adevarat rugaciunea in minte, caci e trist pe de o parte sa cred, dar pe de alta parte sa nu imi regasesc mintea.
|