Omul statea in cochilia lui , cu tot felul de ganduri ,unele aparent banale ale vietii de zi cu zi, altele filozofice chiar ,in genul filozofiei grecesti, iar altele la nivelul implinirii personale, al cautarii fericirii ca o combinatie de sentiment inaltator dar nu trecator, ci si cu aroma unei tentatii catre eternitate.
Si deodata peste el a rasarit lumina. Nu ca idee, nu ca o teorie noua, ci cu o poveste personala,necunoscuta pana atunci, al unui Dumnezeu parinte, la fel ca si in neamul omenesc, care mai mult de atat , are un Fiu , deci este un Dumnezeu antropomorfic, asemanator cu omul. In evantaiul nostru de idei , de dinainte,noi nici macar nu stiam ca exista ceva absolut, inca mai oscilam intre matrialism, cunoastere ,si sentiment, sau intre metodele de cautare ,de exemplu dialectica si vorbesc iarasi de folozofia greaca. Caci era foarte posibil ca
-sa nu existe un principiu suprem
-sa existe dar sa nu poata sau sa nu vrea sa fie cunoscut
- sa nu aiba asemanare cu omul ,fiind ceva inaccesibil
- sa fiie multiple principii si puteri nu doar una siinmgura
-sa fie total diferit de om
Si cand inca bajbaiam noi iintre una sau alta dintre ipoteze, Dumnezeu s-a aratat El insusi , nu prin intermediari, nu prin icoane, prin nimic altceva , decat intreg si deplin. Si culmea ,ca sa ne fie si mai usor si mai placut sa Il vedem, si sa recunoastem ca un Dumnezeu poate aranja cum sa se prezinte intr-un mod cat se poate de miunat , acest Dumnezeu a imbracat trrup de om. Dar unde mai e slava Lui , macar sa fi fost vreun imparat sau invatat, nimic din toate astea. Coborarea Lui a fost si mai mare, S-a facut om obisnuit , fara ambitie,fara sa caute stralucirea, ci toata slava si stralucirea Lui a fost ascultarea de Tatal , ca sa ne dea pilda si noua ca in golirea de orice mandrie si ambitii, zace adevarata putere, si anume harul lui Dumnezeu. El insusi a fost si purtator de har, si inca harul intreg ,caci Duhul Sfant odinea peste El, dar si exemplu de cum trebuie sa ne golim de noi insine fara a ne considera injositi , si lipsiti de personalitate, cii doar pentru a ne darui fara pacat lui Dumnezeu. Caci vointa noastra este nascatoarea pacatului , dar predarea nadejdii noastre catre Tatal cel iubitor, este inceputul regasirii noastre.
Dar scopul nu este de a zugravi intuitia absolutului pe care ne -a dat-o Hristos prin cuvintele si faptele sale, sau poate si mai mult prin legatura dintre ele , si impreuna legatura cu sensul si cu absolutul (adica ce cautam noi inainte de a veni El)
caci Cuvantul sau desi evident si aflat in oricare Biblie ,parca ne scapa printre degete , nu simtim ca avem nici cunoasterea lui deplina oricat l-am studia, dar nici memoria dinamica si vie a lui,cand inchidem cartea si vrem sa il prelungim in viata noastra. AZtunci parca nu mai tinem minte nimic si ne blocam,si ne simtim secati, desi Cuvantul e la un click distanta si putem sa ne intoarcem oricand la El (de fapt se spune ca este in gura ta si in inima ta)
Dar de ce apare aceasta pustiire, acest vid care incepe dupa ce nu mai citim ?
De ce pare ca Il avem deplin si e raspunsul la toate, si apoi ne simtim ca nu ne da izvorul de apa vie asteptat , carew nu doar potoleste setea, ci are si putrea de a izvori, sens si fericire sufletului.
Dar la acestea o sa incerc sa mai vorbesc in alta postare.
Oricum am indoieli daca am talent la scris, sau daca prin scris putem comunica cu adevarat dezbaterea din sufletul nostru,jocul de idei , si sa mai si fim pe aceiasi lungime de unda cu cititorul
|