[CristianR]

Ca și duhovnicul tău, sunt de părere că lupta pe care o avem de dus fiecare cu păcatele și consecințele păcatelor noastre nu putem să o ducem singuri, ci uniți cu Hristos, mai ales prin Sfânta Împărtășanie, care nu este vreun premiu de bună purtare, ci un inestimabil dar, prin care Hristos Însuși coboară în ființa noastră preluând păcatele și lupta noastră. Ni se dă "spre iertarea păcatelor și spre viața de veci", prin urmare cei care doresc iertarea – și totodată vindecarea – vin să o ia, nu doar cei virtuoși.

Și eu am observat că ispitele sporesc după ce te împărtășești – la fel ca și în cazul celorlalte Taine ale Bisericii –, prin urmare trebuie să sporim vigilența, însă cred că tocmai din această cauză trebuie să ne spovedim și împărtășim chiar mai des, pentru că în felul ăsta ne vom pregăti de fiecare dată, ne vom ruga și ne vom conștientiza mai mult. Vom fi mai cu luare aminte, iar practica aceasta mai deasă ne va ajuta să ne statornicim în bine, cu timpul.

Cât privește scăderea inspirației pe chestiuni de teoretizare a credinței, asta nu înseamnă neapărat o slăbire a duhului. Poate că inspirația ți-o va trimite Dumnezeu atunci când va fi nevoie de ea, când cineva din preajma ta va avea nevoie de cuvânt de la tine. Și poate că, dacă observi că mintea îți devine mai neproductivă, inima ar putea să ți se deschidă mai mult către cei cărora le-ai greșit ori către cei în nevoie – materială, afectivă ori de alt fel – și să te îndemne să acționezi în acest sens.