[CristianR]

Povești oarecum similare ori mituri sunt într-adevăr foare multe, inclusiv în Grecia antică ori Egipt. Inconștientul colectiv identificat de Jung în străfundul sufletului omenesc este plin de arhetipuri care au irumpt în creații mitologice ori artistice în forme destul de asemănătoare, iar Mircea Eliade le-a documentat cercetând mai toate religiile lumii.

Părintele Galeriu considera că aceste arhetipuri reprezintă o memorie colectivă a umanității de după cădere, o amintire neclară, alterată de timp într-o anumită măsură – a Creației, a Paradisului, a Căderii –, precum și intuiții a ceea ce urma să se petreacă aievea, în istorie: Întruparea și Învierea Fiului lui Dumnezeu, menită să restaureze omenirea și să o unească din nou cu Creatorul.

Evanghelia, însă, ca și întreg Noul Testament, nu este un mit, ci relatarea unor martori oculari care L-au cunoscut pe Iisus în carne și oase, L-au umat și însoțit timp de trei ani și jumătate, au crezut – dar s-au și îndoit – că El este Mesia despre care au scris Profeții, nu L-au crezut când le-a spus că va învia, L-au văzut torturat și mort... după care și-au pierdut nădejdea, iar apoi, resemnați și triști, dezamăgiți, îndurerați, se pregăteau să se întoarcă la îndeletnicirile lor de dinainte.

Despre femeile care le-au spus că L-au văzut înviat au crezut că au halucinații din pricina durerii și a neputinței de a accepta că a murit. Pe drumul spre Emaus cei doi apostoli, Luca și Cleopa, I-au povestit lui Iisus – care li s-a făcut cunoscut abia când a frânt pâinea din nou, arătându-ne tuturor că așa îl vom recunoaște cu toții de acum înainte –, mirându-se că nu știa ceea ce toată lumea din Ierusalim și împrejurimi cunoștea, întreaga epopee, culminând cu marea dezamăgire că "marele profet" despre care ei credeau că avea să-l izbăvească pe Israel eșuase, fiind răstignit de mai-marii lor iudei.

Apoi aflarea mormântului gol de către Petru și Ioan, intrarea lui Iisus prin ușile încuiate, îndoiala lui Toma... Toate acestea sunt relatate atât de veridic, scrise aproape ca niște reportaje de la fața locului, atât de diferit de felul în care sunt alcătuite miturile. E vorba de o îndoială atât de omenească, pe care o cunoaștem atât de bine din noi înșine!

Și totul a fost dat peste cap atunci când li s-a dovedit în mod repetat că Domnul a înviat cu adevărat, arătându-se timp de 40 de zile multora, chiar și în mulțime.

Numai această evidență putea să-i schimbe cu totul, făcându-i din fricoși curajoși până la moarte. Nimeni nu-și dă viața pentru un mit, pentru o poveste de care nu este convins, iar pe ei nu i-au convins generații anterioare de pretinși martori – ca în cazul altor religii –, ci au murit pentru ceea ce au văzut, atins, cunoscut ei înșiși.

Evanghelia și Faptele Apostolilor, chiar dacă au fost scrise la câteva zeci de ani după ce aceste evenimente se petrecuseră, s-au bazat pe mărturiile celor care-L cunoscuseră personal pe Iisus, care trăiseră aceste întâmplări (Petru, Ioan, Maica Domnului, Matei vameșul ș.a.) ori care le aflaseră de la martori oculari, și pe care întreaga comunitate le știa, vorbind despre ele, păstrându-le vii în inimile lor.

Iar noi nu avem Evanghelia de la nu știu ce "papă mincinos", ea fiind alcătuită, în timp (secole), în Biserică, în baza Tradiției orale, dar și pentru a o fixa pe aceasta din urmă, pe măsură ce timpul trecea și aceasta tindea să-și piardă unitatea, riscând să devină confuză. Sf. Ioan Gură de Aur are, în secolul IV, atât de multe comentarii explicative la Noul Testament, mai ales pentru a-i pregăti pe catehumeni în vederea botezului, încât se înțelege că acesta era deja foarte cunoscut în Biserică încă de atunci.

P.S. O carte care argumentează pe larg realitatea mărturiei apostolilor și care pe mine m-a convins prin anii '90 este Iisus Hristos a preotului Ion Bria. Se găsește atât reeditată, cât și în anticariate online.