Drumul catre credinta ,si anume : urcusul interior , curatirea gandului ,invatarea slavirii lui Duimnezeu,poate chiar asceza nu se pot face fara un drum paralel al invatarii iubirii de semeni , prin relatiile pe care le ai cu ei si prin continua auto-perfectionare.
O Biserica care are doar una din componente : intelepciunea, credinta sau oricum i-ai zice, si nu se incalzeste la dogoarea dragostei , este precum schiopul care ar vrea sa alerge la maraton.
Iubirea fara credinta e flecareala lumeasca. Credinta fara iubire este dogma seaca.
Doar conlucrarea lor poate duce comunitatea catre statura de om mare , catre participarea la Trupul lui Hrisots.
Tocmai pentru ca suntem slabi, nu pot nici eu fara tine, dar nici tu fara mine, si amandoi impreuna nu putem fara Hristos.
Cand ne e greu pe plan personal, vine un om si ne ajuta cu ceva, ceea ce e echialvent zic eu cu o mana intinsa de la Dumnezeu.
Daca pe plan personal avem asa mare nevoie de ceilalti, cu cat mai mult avem in drumul credintei ?
Acum Bisericile tot sunt pline, chiar daca nu comunicam unii cu altii , dar cat de mult ne ar ajuta sa ne cunoastem , sa vorbim cu oameni cu preocupari asemanatoare ca ale noastre.
Nu mi-ar mai trebui ani ca sa inteleg nu stiu ce taina ,. Nu as mai fi ratacit pe calea pacatului , nu as mai fi stat izolat crezand ca sunt altfel decat ceilalti.
Si doar forumul asta si tot ma ajuta putin, cu atat mai mult un dialog real cu oameni reali, cu aceleasi conceptii, ar fi ca o descatusare.
Si sunt foarte multi ca mine, care isi urmeaza calea credintei singuri sau in instrainare fata de lume , nestiind cat de aproape sunt de aproapele.
|