[Moroco]

...de aia esti smintit, mereu pe invers, ca esti in plecare, ca pleci si nu vii... nu poti fara pita... trebuie sa mergi sa-ti castigi pita... si daca ai pita din lume ti-o moi in apa... si toata ziua te satisfaci cu apa... bolborosesti si faci broaste in burta, mergi la rau, la balta sa bei apa calda, la lac, la mare sa stai la soare si pe val sa-nveti invaluirea... si in concluzie, pentru aia minti, te minti, carai, iti permiti sa cartesti la adresa altora, te nemultumesti de Dumnezeu... si in final inchipuindu-te victima vrednica te razbuni desi nu a ta e razbunarea. Toate astea pentru ca n-ai vrut sa asculti ca pita ai voie s-o inmoi doar in sudoarea fruntii tale si nu in alta sudoare de la alte organe sau luand de la altii, nici in apa societatilor "inalte", nici in vinul lumii ci trebuia sa astepti si sa-L primesti pe Mesia, pe Painea si Apa vietii, data-cazuta din Cer si nu alta pita buna de muiat in alta apa.

Spre cine pleci sunt buni ca tine, "buni" de tot iar de la cine pleci sunt rai, "rai" de tot, asta-i interesul ascuns, plecarea si minti spunand raului bine si binelui rau pentru pita aia pe care o s-o castigi tzepuind ca lumea dupa ce pleci. Minti mituit, te jertfesti cu nesabuinta de incapatanat paranoic care crede ca omul se hraneste numai cu pita, numai cu aluat, lasandu-se "odihnit" si "usurat" in aluatul ipocritilor si fatarnicilor care zic si nu fac da-ti da de lucru in burtica daca ai pus botul, iti dau ei sa-ti dospesti singur si sa-ti coci singur aluatul ca sa ai si tu o pita, cica cinstita... si de acolo cresti prost, gresit si te crezi mare si tare ca grozavu' gresitocu'-prostocu' ce da cu cutitocu' si apoi te crezi victima vrednica dac-ai muncit si ai lovit, si daca te crezi cinstit ca ai muncit iti permiti sa cartesti si sa te razbuni, ti se pare ca si a ta e razbunarea... si iaca asa se leaga toate intro logica a poftei bogatului, care decum crede in necredinta strange ca zgarcitul crud si criminal, si cum are ceva, cum imediat si risipeste totul batandu-si joc de ceilalti si persifland pana si pe Dumnezeu, facandu-I in ciuda, isi permite sa-L acuze ca cica-i ia daca are.

Insa daca ai directie si sens pe directie, daca ai urcus, atunci vii si nu pleci, cauti Painea si Apa vietii pe care o primesti in dar si nu mai ai nevoie de mila lumii, nu mai trebuie sa te umilesti ca greierele la furnica, nu mai cersesti lumii sa-ti dea un loc de munca, bani de o paine sa pui ceva pe masa la familie, la copii, ca de aia suferi cumplit, disperat, de aia te simti sarac si ratat, n-ai si tu o pita si te ascunzi de cei ce au, te tulburi in constiinta simtindu-te dator sa fi barbat, si vrei sa pui pe masa si tu macar o paine si sa o aperi ca soldatii, cu pretul vietii, doar ca soldatii au pe sfinvers instructiunile de folosire la orice, pentru ca ei preschimba pe orice pun mana in arma si cu arma te lovesc invartind miscarea potrivita ca sa fie de maxima eficienta si eficacitate... deci daca ti-ai pus basca de soldat, gata, esti mercenar si distrugi totul pentru ca respecti instructiunile de lupta si de folosire asa cum te invata la armata iar asta nu e bine pentru un crestin... el trabuia sa-si ia instructiunile din Biserica si din sfanta Carte unde scrie ca nu trebuie sa ameninte cu pumnul, sa puna mana pe cutit, pe sabie, sa nu o ridice, sa nu o invarta, nici pe pusca, cinci pe pistol, nici pe benzina, nici pe gaz, nici pe tanc sau avion... crestinul are alte arme si alte seturi de instructiuni de folosire a lor, are sf. Cruce, Icoana, sfintele Taine, Binecuvantarea, postul si rugaciunea, umilinta, metania, blanzenia, smerenia, cuviinta, comportamentul fratesc, iubitor, curat, e linistit si cuminte, ascultator, iertator, are harul rabdarii Domnului in toate... astea-s armele lui pe care trebuie sa le foloseasca cu toate instructiunile de folosinta ale ostasului razboinic din ceata Domnului ca sa nu cumva sa le foloseasca lumeste, la distrugerea lui insusi sau a semenilor, ori lovind in sfinti si in Dumnezeu... ele nu sunt sa te joci cu focool ci sa spulbere Domnul impreuna cu crestinul si sa se razbune El cu suflarea gurii Sale intru Cuvant pe duhul lui antihrist, pe sminteala omului antihrist cu duh antihrist patimash, un casnic al sfintilor lumesc si ipocrit, un viclean trufas si invartit ce sta sa plece, ii place patimas sa plece dar nu pleaca, doar sminteste cu plecarea, in ascuns e rau si crud informat ocult, e un fricos barfitor suparat ce acuza care nu suporta mantuirea si invierea oamenilor, speranta, nadejdea, credinta si iubirea... curatenia, unitatea... fericirea vietii de apoi, nu-L sufera pe Dumnezeu, vrea altceva si de la el haita vrea si ea doar relaxare in murmurdarie si-n blestem, vrea provocari, is-pita, pita imputita, tzepuita, pe care si-o asezoneaza cu mitomaniile lui si cu apa curviei si desfranarii pacatelor sale fara de numar... se mandreste, se lauda, stie-stie ce ar fi de facut si nu face, stie-stie ce n-ar fi de facut si face... stie-stie ca sa nu creada, ca sa nu faca... din credinta face pita plecarii din pustiul carantaniei luand atribute divine, sustinand ca fara ea nu se mai poate trai si asa-si gaseste motiv intemeiat si paraseste prima iubire, aia ce trebuia sa-i ramana pe primul loc, iubirea de Dumnezeu crezand.

Acuma sper ca ne-am lamurit cam ce aluat dospeste in noi cei din linia intai, nu linia aia din fata ci aia din spate, aia de la coada, noi fiind aia pentru care lupta toata armata de sfinti din fata, ca ei duc lupta cea buna si noi doar pe deagata, ajungem la spartul targului, la sfarsitul razbuilui si la masa pusa, mereu dandu-ne mari cu profitul si odihnitul si culmea e ca si de acolo multi ar pleca suparati (de la piciorul de plecare) lasandu-se ispititi sa-si castige pita in lume prin inselare si s-o moaie in apa, imbracati in haine muiate... in balta de pacura din adanc unde se aduna toate scursurile societatilor de snobi banglo-avericani, frantzuzi, talieni, nemti-turcaleti, si altii arzand ca lemnele in intelepciuniunile lor desarte ca sa le dospeasca si sa se coaca mai bine aluatul, aluatul lor mamoniaco-depresiv deznadajduit si isteric... vrem arme, arme, cat mai multe arme... si halatul, halatul cat face halatul?!

Este scrisa de cineva si patania omului din poveste, putoarea lacoma, trista si nebuna care nu era buna de nimic si satul de nimicnicie ingamfata in care se simtea luat se cere la spanzuratoare ca sa nu mai faca umbra pamantului degeaba, insa celor care-l carau in spate li se face mila de el si ii face oferta cu posmegi gratis, doar sa se lase in viata si sa nu se mai omoare ca prostul dormind in streang... numai ca omul nostru cazut in patima plecarii nu se lasa lecuit cu una cu doua ci intreaba daca-s muieti posmegii din oferta... ca daca nu, atunci se cere mai bine la spanzuratoare ca Iuda Iscarioteanul decat sa se mai rabde. El ca sa se vindece de patima plecarii in care statea ar fi trebuit nu sa plece de tot ci sa vina si sa mance posmegi uscati eventual muiati doar in sudoarea fruntii lui... ca sa iasa si el asa pana la urma din blestem primind si reprimind pe Mesia, pe Cel ce vine si revine pe neasteptate sa-l scape, nu doar la fix, atunci cand stii sa te prefaci perfect ca nu te prefaci si ceri sa te scape jucand mai bine ca oricine ca-L iubesti curat si adevarat, cu mare dor, asteptandu-L credincios sa revina daca pleaca si El cumva pe undeva prin Cer intro tara indeparTata... la lucru, sa-si castige o pita cinstita din care sa faca... ce sa mai tot faca?... is-pita pentru cai verzi pe pereti.