Citat:
În prealabil postat de ALARIC
Nietzche, cine ne-a pus la dispozitie acele texte? Poate vei spune ca Dumnezeu. Da, e adevarat, dar prin cine?
Dar daca nu am fi stiut carte? Acum 100 de ani ar fi fost doar 22% sanse sa stim carte, nici nu vreau sa ma gandesc acum 500 de ani.
Si daca suntem privilegiati, avem si textele si stim sa citim, dar un intelegem? Desigur raspunsul tau ar fi ca Dumnezeu este cel care ne calauzeste si ne invata, da, e adevarat, dar cum sau prin cine?
|
Prin cine? Prin el! Dacă îmi argumentezi ca are nevoie de voi, atunci e un zeu slab, nu crezi?
E o mare diferență între primele trei secole de creștinism și restul care se intersectează cu voi, cei contemporani. Pana în momentul în care imperiul roman a decis sa adopte creștinismul ca religie oficială, tot ce ținea de fastul slujirii era inexistent.
Proto-ortodoxia era una din nenumăratele secte ale crestinismului. Și in scrierile primilor părinți proto-ortodocsi se regăsesc citate care pentru voi ar părea gnostice, plus o lipsa clara a dogmatismului. Se punea accent pe unitate, asta și datorită zecilor de secte cu poziții diferite vizavi de învățătura apostolică.
Martiriul era vazut ca cea mai mare forma de glorificare a credințe. La jumătatea secolului doi, era atât de râvnit de credincioși încât se aruncau în fața oficialilor și a gărzilor romane pentru a fi selectați. Fapt ce îl determina pe Clement al Alexandriei să condamne aceste acte indemnandu-i la fugă și salvarea vieții.:))).
În aceasta perioada apar și creștinii de a doua șansă, adică cei care nu făceau față persecuției, reintorcandu-se la vechiul mod de trai în religia imperiului. Odată ce persecuția se domolea, creștinii care cedasera fricii torturii și îl negasera pe Isus voiau să se reîntoarcă în adunare. Unii episcopi ii acceptau alții nu, deși majoritatea episcopilor erau indulgenți asta și pentru că printre apostati se numărau și episcopi. Astfel de evenimente au dus la marea indignare a lui Tertulian și dezbaterea privind păcatele capitalele ce nu pot fi iertate.
După cum vezi, viața creștinilor în acele secole era una plină de pericole, stări contradictorii de la delir și extaz la frică și agonie. La fel și în scrierile lor, se observa firul narativ dramatic și tumultuos care i-a marcat în haosul și degringolada religioasă a acelor vremuri din care făceau parte. Că din multe texte scrise ulterior au fost selecționate câteva asta nu implica o providenta divină ce a lucra indirect ci doar stabilitatea religiei dpdv evolutiv.