[Moroco]

Omul tampit simplifica si simplificand sa-i fie tot mai usor si mai comod ca sa se poata distra cu duhurile viclene pline de pretenie-akediara (raumaxim-fraiermaxim-blestem-trufie de tip maimaiar ”iesind” din adanc de groapa, groapa-supararilor, dorind si facand rau (ca ”razbunare” defapt cruzime, calaul dandu-se victima vrednica)), ia de la babiloanca norului lumii blestemate a sufletelor, ca solutie ”buna”-hue, bucuria nebuniei maimaxime-maimaiar... si vine caraind la adresa Dumnezeirii cu ”solutia” de a apela si a-si pune nadejdea in răii maximi ce-ti fac rau maxim de tip mastertzepar-slavefraiertzepuit ”bucuros” sustinand ca te scapa de plictiseala, de starea de suparat remanent, lenes deznadajduit speriat iar de raul care vine.. deci omul tampit isi face un shunt, o scurtatura, o taietura de care e foarte mandru de cat e de prost.. cica gaseste el calea, solutia cea mai simpla si practica, comoda, usoara, defapt isi cauta si-si gaseste distrugerea si auto-distruge totul de tot sustinand ca-i razbunare.. desi acolo nu-i nicio indreptarea sau scapare oricat doreste si vrea disperat neaparat sa vrea sau sa nu vrea sa faca sau sa nu faca. Duhurile rele ca mustele ce se pun pe mancare sa suga iti baga minciuna ca esti al lor scotand sunete din adanc de pofta duhanind ca bogoiu si-ti toarna vrajmasie (dulce lingusitoare) cu Dumnezeu ca-ti capeti o vorbire, o limbutie, o palavrajeala, o polologhie interioare ce opereaza cu vesnicia de parca ai jura continuu, in permanenta pe veci lepadare si vrajmasie cu Dumnezeu ca o stiutorie legamantartara incat ca un deznadajduit daca ai zis nu mai poti dezlega si schimba niciodata ce ai zis fiind zguduit in pemanenta de frica propriei limbi ce semneaza contrate vesnice indistructibile, silnice si obligatorii pe veci, iar tu ca fraierul palavrajind teribil de infailibil in deznadajduiri vesnice indistructibile te imbini cu vrajmasia turnata si te dezbini de Dumnezeu caraind, acuzandu-L cu suparare satisfacatoare ca cica nu a facut si nu face ”mila” pe care cica ai fi facut-o tu, nemaiputand de indignare ”milostiva” si furie frustrativa cand afli, defapt tu vrand pila nu mila. Omul tampit nu-si da seama ce se intampla si cui ii face rau. Tot de ala vrea sa se scape socotindu-l raul care vine desi evident el i-a facut si ii face rau aceluia... din neputinta, ispitindu-l, provocandu-l, blestemandu-l, trufind si lovind, ranind, defaimand, umilind. Asa ajungi sa faci usor rau lui Dumnezeu si fix de aia vrei sa scapi de El si de ale Sale, pentru ca Lui ii faci cel mai mult rau... insa cum nu te lasa sufletul sa scapi de El ca de gunoi sau ca de o masea stricata ce doare, de frica si ipocrism, din dorinta de profit si de mai bine, ca pilitii si privilegiatii, n-ai incotro si atunci stai acuzand asa suparat pe interior, zambind pe afara ca sa ascunzi pana trece situatia si stand asa trist si incordat orice se intampla, ca apar situatii si intamplari cand se intampla, cand vin coincidentele si avalansele, ghinioanele si caderile inevitabile escaladante, de frica, de groaza neputintelor, guuiti-uiti disperat ca porcool puturos speriat ce da fuga furios si ingrozit la baalta ca sa scape de raul care vine si asa dai si tu fuga la pacat sa scapi rapid de ceva neinteles ca fulgeratul, ca zombi fulgeratorul, esti ingrozit pana la paralizie si shoc detonator si cazi in furie acuzanta distrugatoare ca meteoritul de ghiata accelerat ce urmeaza sa plezneasca... speriat de iminenta inevitabila a unui rau (lucrul duhovnicesc si apoi trupesc crezi ca-i raul) care vine (si raul de care te temi e raul ala care-l faci tu... culmea acuzand ca altii-l fac si ca alti-s de vina comportandu-te absurd si neputincios ca vrajmashul care striga vrajmasii, ca hotul care striga hotii), nu poti, si la fiecare intamplare si situatie dificila, alunecand pe shunt, nu poti sa nu vrei sa te scapi fix de cel de care nu scapasesi pana acuma si dai sa te descotorosesti fix de cel bun caruia i-ai facut cel mai mult rau si nu era sa te scapi de el, pe nedrept, fara motiv... si asa razgandindu-te, invartindu-te, comunicand pe sfinvers prin spărturile cimpoiului la orice intamplare amenintatoare maimaiar te scapi lovind, distrugand, chiar de-ar fi preasfanta. Te pretuiesti mult mai mult decat ar trebui, iti idolizezi cuci, mandria si semetia mintilor, puii de babiloanca, frica gresita,smintita si te satisfaci semet prin scapare de oricine ar fi, caruia tu i-ai facut rau si n-ai putut si nu poti sa-i faci bine. Nu te comporti crestineste, normal, bland si simplu, nu lepezi recunoscandu-ti slabiciunea, nu pleci frumos, nu te retragi linistit ci te certi si faci taraboi ca nebunii handicapati, provoci razboi spre distrugere ca neputinciosii aia inarmati, ce se cred mari razboinici, viteji, drepti infailibili, care cred ca apara si se razbuna eroic, ca vor fi slaviti, cand ei defapt doar distrug si se autodistrug folosind razbunarea nu spre indreptare ci spre distrugere si spre neputinta pacatoasa.

Daca n-ai putut face binele la timpul cuvenit si nici acum nu crezi ca-l poti face atunci ca sa poti si tu ceva, fiind capabil de orice ca sa te scapi, fiind in stare de orice, mintind si crezand orice, te corupi si poti invers si crezand invers faci invers sustinand ca-i putinta, ca-i ascultare, ca-i indreptare, ca-i scapare, si asa ajungi sa ”poti” sa te ”razbuni” facand raul, scaparea prin distrugere, doar ca fapta asta nu e buna si nu se numeste razbunare si indreptare ci distrugere, e o maxima rautate, si iata asa usor ajungi sa ranesti si sa distrugi fix orice ai mai sfant, mai bun, mai de respectat, de iubit, de pastrat.. lovesti tot mai necrutator si crud spre distrugere cu eficienta si eficacitate maxima, pragmatic, ergonomic... mai ales in sfintenie, in Credinta pentru ca sfintenia este victima ta sigura, fiind om pacatos si necredincios, nu te poti schimba si opune, stii ca aia strici cel mai mult si chiar daca simti ca te doare cu cosmar si remuscare raul pe care-l faci tu nu te lasi, insisti, persisti cu ambitie si incapatanare, carai in suparare si de aia vrei sa scapi de ”rau” de tot, nu de tine, nu de duhul tau cel rau ci de sfintenie, de Credinta, pe care le violentezi ca pe un rau fara sa mai vrei sa stii ce faci. Devii atat de superficial si de simplist in lepadare, in scapare si distrugere incat orice s-ar intampla negativ, la orice concurs de evenimente si de coincidente negative, tu reactionezi urland ghinion si alunecat prin shunt te razbuni pe partea sfanta, divina a existentei, hulind, distrugand, ”scapand” de problema.. de ”raul” care insista, care persista, care te macina si de care nu mai poti scapa odata, definitiv si ireversibil ca sa nu te mai supere niciodata. Ducandu-te si cazand in ispispita iti iei tzeapa, pacatul mitomamoniac te-a pacalit sa-l faci si te-ai tzepuit sa nu mai vrei sa rabzi ci vrei sa maifaci si de acolo vrei sa vrei sa scapi de fericire, de iubire, de ascultare, de credinta, de Dumnezeu, de sfintenie, de tot, ca nu mai suporti de frica si de groaza raul care vine.. si pe care tu-l faci cand vine fara sa recunosti. Esti fraierit si nu-ti pasa!. distrugi si lovesti la greu, la operatie, intrii la rupere, iti manifesti toata furia, indignarea, ambitia, curajul nesabuit, avand cica spatele ”asigurat” la deznadejdea umbroasa a intunericoolui sarcastic si cinic in care iti visezi un viitor fericit si prosper-sperand ca o sa ai parte de rasplata distrugatorilor.. anonimi.. si tot tu, calaul, distrugatorul, importantul iesit din anonimat te dai victima vrednica celebra umbland asa smolit si suparat peste tot ca impresionand sa iti iei rasplata lumii pandemizand in caraiala ca boschetarii ce-si etaleaza cersetoria si saracia ”suferind” cumplit de parca Dumnezeu nu le-a dat niciodata nimic bun decat serpi, intuneric, spurcaciuni si necazuri, razbunari din rautate. Nu-s cinstiti, mint, au risipit, n-au folosit si nu folosesc nici azi nimic de la El, uita, pierd, orice fac, orice lucrare, orice habotnicie e folosita doar sa uite, nu sa creada ci sa uite... si uitand nu-si amintesc lucrarea de facut din pilda si nu mai aplica nimic crestineste si omeneste din invatatura... doar aiureli de uituci grozavi ce se vaita si se plang de altii cersind.. cersind pile si bani.. bani pentru pofte, pofte de pacat... si neschimbandu-se si tergiversand, trandavind in starea asta trupeasca a firii cazute, incantati de plictiseala ucisa prin satisfactii curioase, lipsiti de orice urma de duhovnicie si statornicie, incalciti in neputinte si spaime, vor sa fie socotiti si pomeniti printre castigatori... palavrajind toata ziua si noaptea stiind, amintindu-si cu trufie.

continuarea mai jos