Cand te intalnesti cu necunoscuti, ai 2 variante: fie incerci sa faci ce trebuie ,sa nu gresesti cu ceva ,dar asta te autoblocheaza putin , fie nu te mai gandesti la tine, si sa incerci sa fii peste asteptari, sa vii in intampinarea celuilalt plin de insipratie si atent ,chiar daca tu esti un taciturn de fapt, intr-un "cuvant sa daruiesti din ce nu ai"
Mai e si cazul al 3-lea ,ca in povestirea lui Iorest asa cum ar trebui sa arate pelerinajele in conceptia sa, in care fiecare vrea doar liniste si macar ceilalti sa nu deranjeze.
Oricum si la Biserica chiar daca nu vorbesti cu ceilalti,tot te simti cumva inconjurat de oameni
Eu de regula sunt in cazul 1 ,in care ma tot autocontrolez sa nu gresesc ceva.
Dar de multe ori imi zic ca nu ar trebui sa imi apartin asa mult, ca ar trebui sa ies din mine sa vin cu ceva , sa fiu chiar spontan,in masura in care vad ca celalalt se invioreaza.
Granita intre pacat si lipsa facerii de bine este foarte fragila,precum este si granita intre a corecta pe cineva pentru a ii face bine sau a il afecta si jigni.
Doar inchiderea in sine si indiferenta, e cea care ne face sa gresim.
|