[iustin_dumitru]

Daca am lamurit-o si cu strugurii, sa vedem ce ar mai fi de lamurit prin via noastra.

Vitza salbatica a sufletului meu se intinde intradevar, cum ziceau interlocutorii aici,unde si cum vrea ea. Asta nu inseamna ca trebuie taiata neaparat, ci poate trebuie trasa ,inteleasa, ingrijita.

Desi nu am vrut sa se transforme intr-un jurnal psihologic,in care eu sa ma vait de anumite stari ale mele ,ca si cum as fi neputincios, si ceilalti sa sara in ajutor cu limpezimea care ti-o da detasarea fata de celalalt, ma simt dator totusi sa spun pe unde mai rataceste cautarea asta a mea.

Mai nou, am zis ca ar trebui sa nu mai citesc ca si mod de a imi ocupa mintea, caci e saltul prea mare de la urcusul pasnic al cititului unor teme care sa se inchege incetul cu incetul unele din altele in interior, la saltul in gol cu parapanta inchisa, care urmeaza cand incerc sa ma raportez la mine, sa gasesc o continuare si o intelegere care sa treaca prin sufletul meu a celor citite, si o lumina care sa ma calauzeasca prin perdeaua difuza a atator intelesuri si valori.

Adica poate citesc despre o tema anume, iar sufletul meu ar vrea o privire generala, o managiere a harului , altceva decat aceea tema, si atunci mi se pare ca pierd razboiul cu timpul.

Caci harul ar trebui sa fie in noi sa ne insoteasca de a lungul intregii zile , gandul sa oscileze permanent intre treburile din afara si slava si bucuria Dumnezeului dinlauntrul nostru, si doar asa,cu sufletul regasit , cu prezenta simtita a lui Dumnezeu, poti incepe iarasi sa te preocupi de lucrurile care cresc incet, cum ar fi cititul , ganditul, sau simpla crestere ca a viei.

Pilonul principal il simt ca e doar rugaciunea, si ezit sa aplic iarasi strategia mea kamikaze, sa ma intreb de ce a lasat Domnul neaparat aceasta cale, sau de ce apostolii imediat dupa inaltarea Sa ,s-au refugiat in rugaciune,iar primii nou sositi in Biserica la cinzecime, primii cetateni ai Imparatiei , au intrat direct in rugaciune, nu au mai trecut prin vederea cu simturile a Domnului ca si apostolii.

Gandul imi este ca daca inteleg nevoia rugaciunii, in conditiile in care Domnul insusi se ruga Tatalui cand a vietuit in trup, daca descopar ca aceasta e voia lui Hrisots pentru noi, atunci se deschide calea catre trairea in Hristos, caci acolo m-am saimtit eu cel mai bine, in legarea de Hristos, doar ca pe atunci traiam cu ratiunea , cu un Hrisots dovedit ca nu are cum sa nu existe, atata vreme cat traieste in gandul meu.