Muguri de Flori II
Și Creatorul a răspuns lui Malchut: “Mergi și micșorează-te”. Cu alte cuvinte: dacă, în
concordanță cu proprietățile tale egoiste, nu poți primi independent Lumina, ci doar prin ZA, atunci diminuează-ți proprietățile, acceptă-le pe ale Lui (ZA—Creatorul). Toate acestea sunt
descrise în Talmud (Hullin, 60:2), dar doar având explicațiile furnizate în Zohar putem sa
încetăm să le percepem ca pe o poveste.
Atunci Malchut a coborât sub Yesod de ZA, și cele nouă Sfirot inferioare ale sale, se simt sub
Parsa în lumile BYA. Și doar Sfira Keter a rămas în Atzilut ca un punct aflat sub Yesod de ZA. Și
de aici încolo, Malchut nu este construit pe propriile Sfirot (proprietăți) care există în BYA, ci pe
Sfirot (proprietăți) Netzah și Hod de ZA.
Deși anterior, Malchut a fost mai mare, ea nu a fost capabilă să primească Lumina, datorită lipsei
Luminii Hassadim, în care ea va fi capabilă să primească Lumina Hochma. Chiar și așa, Malchut
fiind la un nivel mai jos, va fi capabilă să o utilizeze, pentru că Lumina Hassadim respinge
forțele impure care se agață de Nukva. Aceasta este semnificația cuvântului Zamir (cântând privighetoare).
Totuși, există și o altă semnificație a acestui cuvânt, care se poate folosi aici – a
tăia forțele impure de la Malchut (mugure de floare).
VOCEA TURTURELEI: turtureaua este o Sfira, proprietatea lui Netzah de ZA, și vocea
turturelei reprezintă Sfira Hod de ZA, a cincea zi a creației. Și din moment ce Malchut primește
de la Yesod (care primește de la Hod, care este alăturat lui Netzah), o asemenea recepție a lui
Malchut se numește „vocea turturelei”.
De aceea, cuvintele „se aude” se referă la cea de-a șasea zi, din moment ce vocea turturelei
(Malchut) este auzită doar cu ajutorul celei de a șasea zi, Yesod de ZA, care include atât pe
Netzah cât și pe Hod, și transmite lui Malchut, Lumina acestora. De aceea, se spune că această
voce este auzită în Malchut doar de la Yesod, în cea de-a șasea zi.
Motivul pentru acest lucru este că, Malchut poate primi Lumina doar de la linia de mijloc a lui
ZA: fie de la Yesod de ZA (ea primește gradul numit NHY, Ibur – embrion) fie de la Tifferet de
ZA (ea primește gradul numit HGT = VAK, Yenika – alăptare sau Katnut – micime) sau de la
Daat de ZA (ea primește gradul numit HBD = GAR, Mochin – creier sau Gadlut – măreție).
SĂ CREĂM OMUL, PENTRU CĂ ÎN VIITOR EL VA PUNE ACȚIUNEA ÎNAINTEA
ASCULTĂRII: vederea se referă la Sfira Hochma, auzul se referă la Sfira Bina. Acțiunea sau
fapta este o proprietate a lui Malchut. Cu scopul de a corecta Malchut, singura creație a
Creatorului (celelalte Sfirot sunt proprietăți ale Creatorului Insuși, cu care El a creat treptat
Malchut), o a doua restricție a fost făcută—Malchut a urcat la Bina astfel încât să combine
proprietățile sale egoiste, de recepție, cu proprietățile altruiste, de dăruire, ale lui Bina; Malchut a
urcat la Aba-Hochma și Ima-Bina s-a regăsit pe sine sub Malchut (Parsa), unde a devenit
similară în proprietăți, cu Malchut.
Ochii se referă la Sfira Hochma sau Aba. Malchut s-a înălțat până la nivelul ochilor și stă la
nivelul pupilelor. Malchut este numită Nukva; și Malchut care stă la nivelul ochilor este numită
Nikvey Eynaim (pupile) sau NE. Acesta este motivul pentru care sunt doar Keter și Hochma în
Rosh (cap) de AA: Bina a căzut din Rosh către Guf (corp) și Malchut este deasupra Bina, cu alte
cuvinte, Malchut reprezintă o acțiune care este Sus, adică precede percepția și înțelegerea. Și la
aceasta se referă afirmația: „vom face și vom auzi” – actul celei de a doua restricții, limitarea recepției doar la GE. Un asemenea stadiu este numit „întoarcerea” (în proprietățile cuiva, către
cele ale Creatorului). „Întoarcerea completă” are loc atunci când AHP al lui Malchut obține
corectarea și se alătură lui GE la acest nivel.
__________________
Și dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; și funia împletită în trei nu se rupe ușor. (Eclesiastul 4:12)
Dumnezeu e Iubire :)
Căci prin cuvintele tale vei fi îndreptățit și prin cuvintele tale vei fi condamnat (Matei 12:37)
|