[CristianR]

Dacă cineva ți-ar spune cum și cât se roagă el, asta ar putea să-l facă să se mândrească, căzând în felul ăsta din har.

Bine este să-ți asculți duhovnicul, să-i ceri un program duhovnicesc potrivit cu râvna și posibilitățile tale. Cei mai mulți or să te îndrume către cartea de rugăciuni ori ceaslov. Rugăciunile de acolo sunt foarte bune, dar e posibil să nu-ți ajungă la inimă decât peste un timp, mai lung ori mai scurt.

Este bine să citim toate rugăciunile dimineții și toate rugăciunile de seară plus rugăciunile de la vremea mesei (înainte și după). Rugăciunea inimii ar trebui să ne însoțească pe tot parcursul zilei, ca o amintire că Hristos este mereu cu noi, iar alegerile – mai mărunte ori mai importante – să le facem ca în fața Lui.

La început s-ar putea ca efortul resimțit să fie mai mare decât mângâierea pe care o aduce rugăciunea, mintea să caute să scape către orice altceva, inima să rămână uscată... Persistând, însă, vor veni și roadele – la vremea lor, după ce am lucrat pământul, l-am udat, iar frunzele și-au primit porția de lumină. Se poate începe și cu mai puține rugăciuni, cele care ți se par mai potrivite pentru tine, iar restul să fie adăugate treptat, pe măsură ce și setea ta va crește.

Pe lângă rutina zilnică (care nu trebuie să se lemnifice, ci să aducă o conștientizare tot mai profundă), Canonul Sfintei Împărtășanii și rugăciunile de mulțumire ajută foarte mult la intrarea în starea de pocăință, dar și de recunoștință și nespusă bucurie prilejuită de împărtășire – care este bine să fie cât mai deasă, chiar săptămânală dacă duhovnicul îți dă binecuvântare.

Îndemnul fratelui Iorest cu rugăciunea de obște prilejuită de slujbele Bisericii – culminând cu Liturghia, bineînțeles – este cât se poate de bun, fără îndoială.

P.S. Rugăciunile de dimineață și de seară sunt elementare, spunându-le zilnic poți ajunge după o vreme să le știi pe dinafară în bună măsură... dar important este să le știi și pe dinlăuntru. Adică rugăciunea să nu o facem "la normă", cantitativ, ca pe o datorie de care trebuie să ne achităm în grabă. Mai bine mai puțin, citită mai rar, în liniște, meditând asupra fiecărui cuvânt, care așteaptă să-i fie descoperite înțelesurile adânci. În felul ăsta vom ajunge înțelegem că ele au fost scrise de oameni care au ajuns să întrupeze Evanghelia în carnea lor, care respirau în Duhul Sfânt, iar aceste rugăciuni ne unesc și cu ei, care au luptat și au biruit, și între noi, cei care suntem încă în faza luptei duhovnicești.

Aș mai adăuga că nu cred că fiecare ar trebui să se simtă dator să se roage după toată rânduiala, pentru că înclinarea către rugăciune – sau lipsa ei – ține și de temperament, cei introvertiți făcând-o cu mai multă ușurință, în timp ce unui extrovertit s-ar putea să i se potrivească o altă modalitate de a-i sluji lui Dumnezeu. De aceea este importantă consultarea unui duhovnic experimentat, care să se priceapă la sondarea sufletului fiecăruia.