[CristianR]

Cum și eu mă poticnesc la tot pasul pe aceeași cale pe care încerci să înaintezi, nu mă simt în stare să-ți dau vreun sfat, însă aș vrea să-ți împărtășesc câteva gânduri personale. Asta după cuvintele folositoare ale fratelui Andrew de pe alt topic, care am văzut că se folosește mult din rugăciunile pe care le-a menționat.

Problema mea ține mai ales de capacitatea de concentrare, gândul evadând mereu din cuvintele pline de har ale rugăciunii, către orice altceva, eu străduindu-mă mereu să-l aduc înapoi.

În ce privește eul... nu cred că trebuie anihilat, ci doar pus în dialog smerit cu Hristos, într-o mărturisire permanentă a slăbiciunilor, greșelilor, răutăților proprii în fața bunătății fără margini a lui Dumnezeu, gata oricând să ne ierte toate, fără rest.

Cred că cel mai mare câștig al rugăciunii – îndeosebi al rugăciunii inimii – este conștientizarea prezenței permanente a lui Hristos, cum spunea mitropolitul Kalistos Ware și cum poate experimenta oricine. Această mică rugăciune poate furniza "combustibil" și pentru rugăciunile citite, deschizându-ne inima și mintea către cuvintele care le dau conținut.

Mai cred că și împărtășirea deasă ajută mult rugăciunea, pentru că pregătirea pentru ea presupune o imersiune cu duhul în rugăciunile premergătoare și ulterioare, o conștientizare mai mare a păcatelor proprii – deci pocăință – și o înmuiere a inimii.

Meditarea asupra cuvintelor rugăciunii este fără îndoială de ajutor pentru a le deschide calea spre inimă, și oricine poate constata că ele își trag seva din Evanghelie, Psalmi și Biblie în general, pe care alcătuitorii rugăciunilor le-au transpus în propriile vieți.