Citat:
În prealabil postat de CristianR
Cum și eu mă poticnesc la tot pasul pe aceeași cale pe care încerci să înaintezi, nu mă simt în stare să-ți dau vreun sfat, însă aș vrea să-ți împărtășesc câteva gânduri personale. Asta după cuvintele folositoare ale fratelui Andrew de pe alt topic, care am văzut că se folosește mult din rugăciunile pe care le-a menționat.
Problema mea ține mai ales de capacitatea de concentrare, gândul evadând mereu din cuvintele pline de har ale rugăciunii, către orice altceva, eu străduindu-mă mereu să-l aduc înapoi.
În ce privește eul... nu cred că trebuie anihilat, ci doar pus în dialog smerit cu Hristos, într-o mărturisire permanentă a slăbiciunilor, greșelilor, răutăților proprii în fața bunătății fără margini a lui Dumnezeu, gata oricând să ne ierte toate, fără rest.
Cred că cel mai mare câștig al rugăciunii – îndeosebi al rugăciunii inimii – este conștientizarea prezenței permanente a lui Hristos, cum spunea mitropolitul Kalistos Ware și cum poate experimenta oricine. Această mică rugăciune poate furniza "combustibil" și pentru rugăciunile citite, deschizându-ne inima și mintea către cuvintele care le dau conținut.
Mai cred că și împărtășirea deasă ajută mult rugăciunea, pentru că pregătirea pentru ea presupune o imersiune cu duhul în rugăciunile premergătoare și ulterioare, o conștientizare mai mare a păcatelor proprii – deci pocăință – și o înmuiere a inimii.
Meditarea asupra cuvintelor rugăciunii este fără îndoială de ajutor pentru a le deschide calea spre inimă, și oricine poate constata că ele își trag seva din Evanghelie, Psalmi și Biblie în general, pe care alcătuitorii rugăciunilor le-au transpus în propriile vieți.
|
Multumesc pentru gandurile tale bune.
Orice mana intinsa aproapelui e de ajuns ea insasi sa fie un gand bun.
Citat:
|
În ce privește eul... nu cred că trebuie anihilat, ci doar pus în dialog smerit cu Hristos, într-o mărturisire permanentă a slăbiciunilor, greșelilor, răutăților proprii în fața bunătății fără margini a lui Dumnezeu, gata oricând să ne ierte toate, fără rest.
|
Dar daca isi cere prea mult drepturile? Daca imediat ce te patrunde vreun sir de cuvinte frumoase auzite sau citite de la altii , vine si el sa isi dea cu parerea?
Sau daca iti da iluzia ca daca ai fi in acord cu el ,toate s-ar alinia si doar asa ar fi posibila rugaciunea de exemplu?
Chiar daca tot timpul l-am cultivat si am trait prin el, o minimala ingradire a lui trebuie sa existe , ca sa nu se erijeze intr-un fel de idol, care crede ca lumnea ar trebui sa se alinieze dupa el.
Pana si Dumnezeu ar trebui sa se subscrie gandului meu in logica parerii prea inalte de sine, daca ii dau prea multa importanta, daca ma apuc eu sa fac cartile si sa zic ce indoieli am si care cum ar trebui sa fie.
Gandul cel bun vine dupa ce ai baut paharul celui rau, ca o iluminare,dimineata , din mila lui Dumnezeu, iar nu din nimicnicia proprie a gandului insusi.