[Moroco]

Suparat ca Dumnezeu i-a dat lui la inceput in stapanire doar pamantul s-a luat dupa diavolul avid care l-a tzepuit pe om ca Dumnezeu e rau daca nu i-a dat sa fie stapan si peste Rai si peste cer. Defapt echipa de ingeri cazuti care mai inainte aveau stapanie cu Dumnezeu in cer si in rai ravneau pismuind sa puna mana si peste pamant si peste om ca sa-i ia stapanirea si locul de stapan al omului peste pamant si sa-l faca pe om sclavul si fraierul lor rupandu-L de Dumnezeu prin neascultare.. si omul ca prostul, poftind cu lacomie pismase, semtetindu-se si trufind in vis de mandrie batause a cedat necredintei si a acceptat sa vrea sa stapaneasca totul ca satana, impreuna cu satana si a zis cu ingamfare ca Dumnezeu asa i-a dat ce i-a dat ca mai mult l-a umilit daca i-a dat in stapanire numai partile josnice si atunci a basculat logic tradand si trecand cu ascultarea de partea minciuniunii si a celui ce nu i-a dat nimic si niciodata nu l-a iubit ci doar l-a pacalit si i-a luat tot ce se putea lua ispitindu-l si pacalindu-l pana azi ca ii poate da orice invatandu-l sa nu se teama ca moare luand ce nu i se da ci sa ia, sa fure ”linistit” ca diavolul ce se da mai mare si mai tare ca Dumnezeu, ”stiind” cica mai bine binele si raul si putand. A socotit gresit omul, n-a mai crezut si a orbit luand ce nu i se cuvenea si s-a facut crestin lacom si nemultumit si s-a tot umplut de pofta ochilor si trufia vietii devenind prin ingamfare si semetie o fiara a pacatului si un balaur al patimii ce lucreaza neiubirea de Dumnezeu si in acelasi timp cruzimea rupatoare si dezbinatoare, chiar sado-matzochista si suicigashca, cr-emo, mijlocind o demoncratie voodooista vrajmaș-sistemica, din care-si ia placeri alunecand spre moarte si boala, ratacind pe calea urii si rautatii, a acuzarii, facand faptele cele mai rele ale cruzimii si culmea, in timp ce scrasneste aruncand priviri veninoase printre vorbe grele se minte singur autotzepuindu-se ca cica nu-i rau pentru el sa faca mult rau lui Dumnezeu si lui insusi turband in exces si dand pe altii ci ca-i este bine si ca-i va fi mai bine si se simte bine si bun in starea asta pe dos crezandu-se indistructibil si infailibil... grozavindu-se in calcari, nepasandu-i de greseli si gresit stand gresit toata ziua se lauda ca nu cade si asa-si capata mandrii trufase si se deda la formaturi cu tupeuU bataus complotand si uneltind, barfiind ocult, superstitios si denigrand cu dispret si defaimare, indraznind indreptatirea si autoindreptatirea batausilor calai ce promoveaza neprimirea Mantuitorului atunci si acum, alungarea trimisilor, compromiterea si uciderea credinciosilor, revoltandu-se impreuna cu popurul popular sa faca pe placul diavolului vrajmas k lumea, punand blesteme si mijlociri revolut-voodooisterice, urand de moarte cu turbare si distrugere urlatoare tot ce-i bun, hulind, batjocurind.. si permitandu-si ipocrismul unui familiarism ieftin si libertin, permisiv, copilaresc, incat se supara ingrozitor chiar si pe Dumnezeu reprosandu-i multe cu ”nevinovatie” naiva, luandu-L la rost, criticandu-L, ironizandu-L, dandu-se mai responsabil si mai milos, cerand semne si minuni ca ipocritii si fatarnicii care dau numai indicatii ”milostive” si ”intelepte” desi nu-s b-uni de nimic, permitandu-si cu nerusinare sa se gudure lingusitor si sa se alinte peste masura, flirtrand sa fie luat in seama, frecandu-se, distrindu-se, batjocurind cu sarcasm dezbinator, cu deznadejde trufase, cu ironie cruda umilind in glume proaste, rusinoase, nesimtite, obraznice, defapt ”desteptul” ii imboldeste la cartiri mizerabile pe crestinii aflati in chinurile si disperarile pe care omul de azi parca si le cauta cu lumanarea, aruncand vina pe altii. Ne mai suportand durerile situatiei groaznice in care ajunge, cedand triumfalist, tradand si dedandu-se la toate relele mocirlei placerilor porcesti, fiind capabil de orice, sa minta si sa creada orice ca sa scape, pentru mandria de bagabond bataus, pentru bani si mancare sta suparat smintit, reprosind gresit, ca tactica de extoarcere, mintind provocator, ispitind, acuzand invers cu contagiune, cu turbare contaminanta, facand mare tambalau si suparare doar pentru ca el moare, pentru ca suferintele si bolile il coplesesc si-l chinuie peste masura, cica pe nedrept, dandu-se victima vrednica, tradata, nedreptatita, discriminata, mintind ca alti-l tarasc si-l strica, inclusiv fata, femeia, sfanta, nepricepand sarmanul aiurit si suparat ce tine supararea ca nu Dumnezeu si aproapele il chinuie sa moara ci pacatul propriu si satanismul initial si reinitializator precum si slugile satanismului ultras ce duc la indeplinire incontinuu lucrarea lor cea neagra, antihrista, tzepuitoare, cartitoare, ispititoare, cruda. Nu poate sa accepte ca astea sunt cauza suferintelor sale, pricina, motivul, toate faptele pe care el le face necontenit cu nepasare: neiubirea si lepadarea lui de Hristos, de Cuvant, de Duhul... neascultarea lui, necredinciosia lui, reprosul gresit, isteria, crizia, placea si plecarea cu pleacea, dusul cu pluta, furia manioasa intaratata si aprinsa a putorii duhovnicesti care-l imbiba tinandu-l captiv in betia de sine, paralizat in moarte si neprimire de Cuvant, umezindu-l pe interior ca pe un burete prea ocupat, indopat, imbuibat si adapat la maxim, prea istovit ca sa mai reactioneze cinstit, incalzindu-l in pacat si vrajindu-l sa nu faca nimic bun ci doar sa stea tot mai intarit la cerbicia cervicala cocosata, incruntat, revoltat, acuzand, delirand incordat, cautand sa nu mai vrea si sa nu mai poata sa vada, sa stie, sa inteleaga, sa recunoasca, sa desluseasca adevarul, indraznind cu trufie sa-l dea la o parte din atentie cerand belele mitomamoniace si incurcaturi tanjind sa uite si sa nu-i pese cat de mult sta ascuns in noaptea mintii, cazut in cadere impreuna cu pacatul, simtind cu naivitate fraierit de profitori ca sta cica bine si nu cade, ca sta in cer, ca-i stapan acolo, ca zboara si chiar urca.. si se mangaie naivul parandu-i-se ca e daruit si ca are stabilitate de mare stapiliment privilegiant si multa pace, odihna, liniste si spor in toate cand el defapt se afla in tradare k lumea, ca toata paganatatea din realitatea virtuala paralela si din sistemul orgazitional ocult, alimentand ca bateria matrixul multidimensional format din superstitii si inchipuiri, din somnambulism si din vise desarte, inselandu-si iubirea sa iubeasca altceva decat ar trebui, nu persoana, virtutea, Dumnezeirea ci iluzia si memoria persoanei, aiureli intretinute ce stau in mintile si sufletele oamenilor.. ca atata stie si poate omul, crestinul cazator cazut in cadere de parc-ar sta: de frica, speriat aluneca din frica prin teama in frica de lume, de stapanii ei batausi si tradand pe Hristos pentru bani si mancare pacatoasa, se scapa din Rai in blestemul patimilor si al faradelegilor facand ispita, ispita dupa ispita in loc sa nu cumva s-o faca pe ea vreodata, revenind post factum, de fiecare data cu usuratate, indarat in minciuna vietii, in minciuna lumii prin recidiva satisfactiilor pe care si le permite ca tampitul scos din minti ce trece din starea tranzitorie in starea stationara de rezonanta stationara lumeasca asigurat de uniunea uniunii paharelor pline cu blestem pacatos bantuite de turnatorii care-l tepuiesc pe saracul suflet speriat si suparat ca nu o sa pateasca nimic chiar daca e atacat cu insistenta din inaltimi si fortat sa trufeasca bucuros de reintalnire nadajduind in uniune ca un pui rebagat in marsupiul-barsupuilor, multumiti ca stau impreuna neclintiti pe zone tari si puternice desi ei sunt rupti si cazuti inca de la inceput, fiind defapt singuri in blestemul din frica puilor de bar calmati in tradare ce se impreuneaza imprietenindu-se in pâretenii de turnatori cu aia mari ce lingusindu-se cu pacat se alinta ca-s multi si-s impreuna si de asta se bucura de parca ar sta la soare in vacanta profitand in linistiri stabile, in sporuri si-n acumulari cand de fapt ei sunt impreuna impreunati in cadere accelerata aflati ca-ntrun tren-racheta ce cade accelerat in prapastie, in iad, cu ei cazand invartindu-se prin vagoane in timp ce din inima lor ies spurcaciuni ce cad in turnare iar ei devenind si fiind pacatul care-i mangaie se cred curati, sfinti, buni, darnici, se cred iubire infulecand si dandu-si voie sa se spurce cu impresia ca le e mai bine si ca zboara, ca stau, ca au mancare si bani destui si ca va fi bine cu sufletul lor mereu din moment ce stau, din moment ce cred ca sunt in pace, ca au liniste, odihna in toata caderea asta nevazuta si neinteleasa de care nu sunt constienti si o contesta daca nu o vad in ciuda faptului ca devin pe zi ce trece tot mai rai, mai cruzi, mai prosti, mai uituci, mai neputinciosi, mai goi, mai reci, mai morti, mai iresponsabili si egoisti, nevrand sa-si dea seama ca degenereaza rapid, ca-si zombizeaza existenta coabitand intro turbare ce mocneste in ei pana nu mai pot sa asculte nimic din crestinism. Nici nu mai vor si lepadand rugaciunea si lucrarile bisericesti, comportamentul crestin aplecat, bland si smerit, se cearta si se bat urmand batausii bogatilor ingamfati necinstind iubirea care fara credinta si credinciosie, fara supunere si fidelitate li se preschimba in desfranare, in lasitate, ura, boala, nerabdare si silnicie amenintatoare, in vremelnicie si secularism, in uitarea si nepasarea oarba din pacate facute cu nemiluita cu abandon crud. Pacatul cazand din cer te minte ca sta sus si autotzepuindu-te te faci pacat... pana te chinuie iadul de nu mai poti iar tu te vezi ca stai ”bine” ca el cu el, bucurandu-te ca esti el, desi pacatul ti-a inlocuit iubirea si nu sta ci cade.