View Single Post
  #36  
Vechi 29.10.2025, 17:11:35
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.373
Implicit

Nu știu care sunt motivele "oficiale", poate răspunsul meu anterior coincide cu acestea, însă el reprezintă explicația pe care mi-am dat-o mie însumi punându-mi aceeași întrebare ca și tine. Am încercat să privesc lucrurile și din perspectiva cealaltă.

Să fim vigilenți se referă la "vrăjmașul", acela care ne luptă din interior, inclusiv atunci când ne ispitește să-i bănuim pe ceilalți de viclenii și de răutăți pe care nu le vedem la noi înșine ori ni le trecem cu vederea.

Să îndrăznim cred că se referă la a-L urma fără teamă pe El, Biruitorul lumii. Să nu ne temem de suferințele pe care le implică urmarea Sa în strădania sporirii noastre în asemănarea cu El. Acestea pot însemna sărăcie, nedreptăți, defăimări ori chiar bătăi, temniță, torturi ori moarte.

Dar nu înseamnă să vrăjmășim lumea, nici măcar pe cei ce ne-ar face rău, nu înseamnă să ne antrenăm într-un război cu semenii, pe care adesea nu suntem capabili să-i vedem așa cum îi vede Hristos, ci îi privim prin lentilele deformate de feluritele păcate ale sufletului nostru.

Bănuiala – dar și naivitatea – sunt păcate. Ni se cere să fim "înțelepți ca șerpii", dar în același timp "curați ca porumbeii". Nici ușor de mințit, dar nici repede la bănuit.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea)

Last edited by CristianR; 29.10.2025 at 17:14:59.
Reply With Quote