Citat:
În prealabil postat de Seraphim7
Autorul este UMAN, adică eu,textele îmi aparțin....
Aici AI este INSTRUMENTUL,care urmează niște comenzi.
Deci nu vad problema, în a folosi un instrument POTENT, CAPABIL,sau urmeze niște comenzi UMANE.
AI,de unul singur nu face absolut NIMIC.
Tot ce crează AI vine din niște comenzi primite de la OM.
Deci, implicat tot ce este creat de AI,are și "suflet, substanță,umanitate", întrucât Omul intervine.
Pur și simplu este in salt pentru evoluția UMANITĂȚII.
La fel cum a fost cu orice nouă tehnologie apărută în istoria omenirii.
Din păcate mulți avem reticență fiindcă nu o înțelegem pe deplin și ne scoate foarte rapid din obișnuitele noastre.
Trebuie să ne adaptăm,vrem nu vrem.
Nu este nimic negativ în sine.
|
Din ce expui tu, AI-ul e folosit pentru joacă și copilării, deci nu merită să ne pună nouă rație pe apă, că se folosește pentru porcării.
Cum ar fi să dea instrucțiuni de confecționare a unor pericole artizanale pe care să le folosească alții să facă rău.
Deci nu e despre a eșua, e vorba că se va impune ca indispensabil și va crea o dependență omului în a nu se putea dezbăra de el.