[Seraphim7]

Umorul în sine are multe extensii și pornește din diferite ioostaze, situații, evenimente etc.

Chiar dacă provoacă haz,veselie, râs, satisfacții,sau “beneficii”,așa cum cere disertația ta,nu înseamnă că este benefic in sine per ansamblu.

Cel mai adesea umorul pornește de la situația în care se râde de cineva,de ceva etc.

Comicul ne binedispune, sau ne rușinează,in funcție de situația în care ne aflăm.

Râdem de cineva sau cineva râde de noi?

Iar țara noastră este un Pol al Umorului,din păcate al unui umor de proastă calitate,de masă, trivial, incult etc.

Îl folosim excesiv,în orice situație , încercând să justificăm cam orice situație prin umor.

Iar asta nu este ok,deloc.

Soluția nu este umorul,in nicio situație,cel puțin,nu pentru noi.

Cu atât mai puțin,în cazul Bisericii.

Cu atât mai mult, că umorul românesc,sau cel adesea folosit de noi,este, așa cum am spus unul de cea mai inferioară calitate.

Întâi ar trebui să ne clădim un fundament cultural ridicat,ca mai apoi să rafinăm un umor BENEFIC.

Abia atunci vom putea vorbi despre Beneficiile Umorului, atât în societate, cât și în Biserică.

Avem nevoie de Seriozitate,extrem de multă.

Disciplină, Educație, Cultură…

Toate acestea ne lipsesc!

Fiindcă pe toate le tratăm cu UMOR.

Râdem de orice,de oricine,de noi înșine,in sinea noastră, tocmai ca să depășim aceste lipsuri.

Aș îndrăzni să spun că Umorul este o Facultate a Diavolului, și o unealtă a sa,mai degrabă decât o însușire Divină.

Râsul este adesea stârnit de situațiile în care ceilalți sunt în dificultate, când greșesc, când eșuează etc.

Practic râdem doar când alții sunt puși în situații negative.

Ne binedispune când ceilalți suferă într-un mod sau altul.

Umorul din păcate nu este DUHOVNICESC.

El este diferit de BUCURIE, VESELIE,FERICIRE,care vin din cu totul alte SURSE.