LITERELE LUI RABBI HAMNUN SABA Pt. V
Cabaliștii, aceia care s-au înălțat la lumea spirituală și astfel au stabilit contactul direct cu
Creatorul, ne-au transmis această informație, folosind patru limbaje:
1. Limbaj al TaNaKh (Torah – Pentateuch, Nevi’im – Profeți, Ketuvim –
Scrieri/Hagiographa). Acesta este limbajul Torei scrise.
2. Limbaj al legilor.3. Limbaj al legendelor.
4. Limbaj al Sefirot și Partzufim – Limbajul Cabalei.
Toate aceste limbaje vorbesc despre același lucru – atingerea Creatorului de către noi, cei care
trăim în această lume. Pentru că acesta este sngurul scop al creației noastre și în concordanâă cu
planul Creatorului, trebuie să ne devotăm toate abilitățile fizice, mentale și spirituale, acestui
lucru. Și dacă am aspira doar la asta, atunci ne-am folosi limbajul doar pentru acest scop. La
urma urmelor, tot ceea ce ne-a fost dat, este doar pentru împlinirea acestui scop exclusiv –
atingerea senzației Creatorului, în timp ce ne aflăm încă în această viață.
Și acesta este motivul pentru care prima limba stăpânită de omenire, a fost ebraica. Totuși, pe
măsura ce s-a distanțat de împlinirea misiunii ei, omenirea a conceput și alte limbi. Toate
celelalte limbi ale lumii, au deasemeni semnificația lor interioară, dar din moment ce alfabetul
acestora nu ne-a fost revelat de către cabaliști, noi studiem forțele spirituale descriseîn alfabetul
ebraic, sursa tuturor celorlalte.
Fiecare Partzuf este împărțit în două părți: dreapta și stânga. Partea dreaptă e formată din
Ramach = Reish – Mem – Chet = 248 părți (organe) umplute cu Lumina lui Hassadim; și partea
stângă e formată din Shasah = Shin – Samech – Hey = 365 părți (tendoane) umplute cu Lumina
lui Hochma. ZA este numit o „voce”; în general el este Lumina lui Hassadim. Dar când el se
unește cu Malchut, numit „vorbire”, Malchut primește Lumina lui Hassadim cu Hochma de la
ZA și de aceea „limbajul” este format.
Cele șapte Sfirot primare ale ZA, sunt numite „Șapte Ceruri”. Cele șaptezeci și două de nume ale
lui ZA își au originea în cele 70 (7 x 10) Sfirot ale lui ZA. ZA însuși este numit „Cer”, iar Malchut
este numită „pământ”. Sfirot ale ZA sunt deasemeni numite Ruach, datorită Luminii lui Ruach
din ele, care urcă la Bina (urechi) și se transformă în sunet: Hochma în urechea stângă și
Hassadim în cea dreaptă.
__________________
Și dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; și funia împletită în trei nu se rupe ușor. (Eclesiastul 4:12)
Dumnezeu e Iubire :)
Căci prin cuvintele tale vei fi îndreptățit și prin cuvintele tale vei fi condamnat (Matei 12:37)
|