Citat:
În prealabil postat de cozia
A deveni un luptator nu este un scop ci o necesitate in drumul spre induhovnicire, parerea mea. Priveste cati sfinti sunt reprezentati pe peretii bisericii cu sabii si scuturi.
|
Chiar acum, ca spunem acelasi lucru ,totusi fiecare din noi tine sa mai precizeze ceva.
Pentru ca pentru fiecare funtioneaza intr-un anumit fel , si de aceea isi sustine ideea, pentru ca pentru el e vitala.
Tie de exemplu constiinta ca trebuie sa te chinui, sa te lupti cu pacatele, si slabiciunile, si nedreptatile , iti este un indemn pozitiv si mobilizator, si te tine in priza.
Eu,fara a contrazioce partea de chinuiala,caci stiu ca 'ingusta e poarta si stramta e calea ce duce la viata" , stiindu-ma slab si neputincios, nu vin inaintea mea cu pretentii de lupta mai ales in chestiuni fizice sau care tin de hard-ul constiintei.
Ci imi zic doar atat , sa nu pacatuiesc ceea ce si eu sunt de acord ca e pacat. Adica incerc sa cad la o intelegere cu mine : fereste-te de pacat, de a face rau altuia, de a iti necinsti trupul. Nu cer mai mult, pentru ca apoi intervine deznadejdea si pierd totul. Ci doar ceea ce si constiinta mea accepta ca e intolerabil si de nesuferit, si anume sa fii impotriva Cuvantul Domnului.
Dar ce nu am inteles inca, nu pun presiune pe mine, desi admir pe cei care pot face mai mult ca mine.
De aceea nu prea simt eu chinul, pentru ca incerc sa nu imi depasesc masura.
Dar incerc sa compensez asta cu ravna pentru porunca lui Hristos: sa nu judeci pe aproapele, sa fii smerit, sa suferi neplacerile de la aproapele, sa te porti frumos cu dusmanul tau.
Caci potrivit intelepciunii Bisericii prima porunca este mantuirea personala, si aceasta e un lucru intelept,nu egoist.