[CristianR]

În prealabil postat de Nietzsche

Prin aceaste fraze tocmai ce l-ai contrazis flagrant pe apostolul Pavel.

"8.Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; 9.Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni."

Cu totul de acord cu Sf. Ap. Pavel. El se referă acolo la faptele legii, pe care se bazau evreii, și care nu sunt mântuitoare. Mântuirea este exclusiv darul lui Dumnezeu și se dă tutoror celor care nu-I întorc spatele.

Iar lucrul la care m-am referit eu mai sus este tocmai străduința de a sta mereu cu fața către Hristos pentru a beneficia de harul Său. Este un efort pe care trebuie să-l facem noi, însă fără darul Lui, efortul nostru nu ne mântuiește, pentru că singuri "nu putem adăuga un cot staturii noastre".

Este o întâlnire la jumătatea drumului, dacă vrei. Dumnezeu coboară, dar și noi trebuie să facem efortul de a-L întâmpina. Oare roadele pomilor nu sunt darul lui Dumnezeu? Însă dacă tu nu lucrezi livada, dacă nu selecționezi pomii... vei avea cel mult mere pădurețe.

Apostolul Pavel nu îndeamnă nicăieri la lene în așteptarea harului. Din contră, îndeamnă permanent la vigilență și la strădania de a ne împotrivi păcatului, căci fără aceasta, el se insinuează pe nesimțite în sufletul oricărui om (iar unde este păcat nu poate fi har):

„Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge, luptându-vă împotriva păcatului.” (Evrei 12,4)

Oare și Ap. Iacov îl contrazice pe Sf. Pavel când spune:

„Arată-mi credința ta fără fapte, iar eu îți voi arăta, din faptele mele, credința mea.” (Iacov 2, 18)?

Evident că nu. Credința trebuie să fie lucrătoare, omul creat după chipul lui Dumnezeu trebuie să lucreze, pentru că El însuși lucrează, după cum spune Hristos:

„Tatăl Meu până acum lucrează; și Eu lucrez.” (Ioan 5, 17)

Care e deosebirea în ceea ce voi ortodocși practicați prin rugăciunea inimii și meditațiile unui budist? Niciuna! Ambele sunt fapte spirituale și implicit denotă lucrarea ta nu a lui Dumnezeu. Harul nu poate fi dobândit pentru ca este un dar! Îl primești la botez ca dar, și nu poate fi dobandit pe parcurs, pentru că asta ar însemna munca ta.

Diferența estențială este aceea că un creștin prin rugăciune intră în dialog cu Hristos, într-o relație de iubire, simțind prezența Lui tot mai mult în inima și în viața sa, transfigurându-se, înviind cu sufletul încă din această viață. Nu atât tehnica rugăciunii contează, cât gândul fierbinte către Dumnezeu făcut în orice împrejurare a vieții.

Sunt și creștini care ating această stare în alte moduri decât rugăciunea inimii: rugându-se cu propriile cuvinte, cântându-și credința ori preluând sau ușurând suferințele semenilor. Toate, însă, cu dragoste, care nu-i de la ei, ci de la Dumnezeu.

Harul ni se dă, precum spui, la botez. Și nu numai, ci în toate tainele și rugăciunile Bisericii. Dar îl pierdem, pentru că suntem nestatornici și înclinarea noastră spre rău rămâne în noi, chiar dacă ne-am botezat. Nașterea din nou începe cu Botezul, dar trebuie continuată toată viața. Practic, această viață limitată nu este altceva decât o fază embrionară din punct de vedere duhovnicesc. Nu devenim de la început oameni duhovnicești, este un proces îndelungat. În unii convertirea, nașterea omului nou, se petrece într-o clipă – cum a fost Ap. Pavel. Altora le trebuie toată viața.

Cei contemporani cu apostolul se rugau în harul pe care l-au primit la botez spre a face voia Tatălui, și duhul era cel ce se ruga nu mintea lor, spre deosebire de voi care va rugați sa primiți har, să primiți duh pentru ca nu aveți. E cam mare diferența!

Într-adevăr, suntem departe de credința și harul pe care-l aveau cei din Biserica primară; chiar foarte departe. Și de aceea căutăm să regăsim duhul care a impregnat rugăciunile și învățăturile pe care ni le-au lăsat ei. Măcar de-am înțelege cât de valoroase sunt și de-am reuși ca, dând la o parte ambalajul vechi, ponosit, pate inadecvat pentru vremurile noastre, alcătuit din cuvintele lor, să ajungem la acel miez inestimabil, de duh, capabil să aprindă și în noi focul care a ars în inimile lor.