[CristianR]

În prealabil postat de Seraphim7

Însă pe mine nu mă prea interesează ce scrie un om,ci mai degrabă ce "energie", transmite, desigur aici fiind vorba tot prin scris.

Într-adevăr, această energie sau duh pe care-l simți la cineva contează foarte mult și este mai convingător decât ideile pe care le susține. Dacă predicile părintelui Galeriu sau cărțile părintelui Stăniloae n-ar fi fost însoțite de acea energie arzătoare – în cazul primului – și mângâietoare, dătătoare de liniște – în cazul celui din urmă (deși am luat contact doar prin cărțile sale cu Părintele Stăniloae), nu ar fi avut aceeași putere de convingere. Rațiunea singură nu este suficientă pentru a stabili valoarea de adevăr a unor formulări.

Totuși, conținutul ideilor transmise nu este mai puțin important. Nu degeaba A Doua Persoană a Sfintei Treimi se numește Cuvântul sau Logosul: Hristos ne împărtășește Persoana Sa nu doar energetic, printr-un har necuvântător, ci și prin cuvintele Sale – ele însele purtătoare de energii capabile să schimbe vieți ori... să mute munții.

Însă Nietzsche,este acel om,care deși este ateu,vine aici,pe forum să discute cu noi.

Putea face orice altceva,dar îi place aici sa vină ocazional, și vedeți că și cunoaște...

Eu as spune că cunoaște la nivel Superior.

Din nefericire, mie îmi lasă impresia că nu este un căutător, ci un pahar plin care dă pe dinafară, dorind să ne umple și pe noi de convingerile sale antiecleziale cel puțin. Folosește citatele biblice ca armă, selectându-le doar pe cele care par a-i susține prejudecățile anticreștine. Nu mă afectează faptul că ne consideră proști, limitați ori închistați. Îmi pare rău pentru el, însă, pentru că nu văd nicio deschidere în inima lui pentru credință, iar asta poate că îl chinuie și-l face să se răzbune pe cei care cred.

Eu pot avea dialog doar cu cei de pe alte drumuri decât ale mele,referitor la afirmația ta, că n-ai ce discuta despre cei pe alt drum.

Eu chiar merg singur pe drum și devine epuizant sa discuți singur:))

Așa că noj, ăștia ce călătorim incognito,din alegere,nu din alte motive,mai provocăm și drumurile aglomerate,nu neapărat din răutate,ci pentru simplu fapt că turmele ne repugnă tocmai prin absurditatea de a urma o cale împreună.

Adică singurul motiv este acela că și ceilalți merg pe ea, urmând Păstorul, desigur.

Acuma mie sincer nu-mi trebuie un dumnezeu care mă consideră oaie, slugă,rob, neputincios etc.

Care îmi spune că fără el nu pot face nimic.

Și am curajul sa admit asta!

Și să i-o spun!

Chiar crezând în existența lui.

Curajul, din câte știu, îi place lui Dumnezeu, pentru că iubește luptătorii, chiar și atunci când aceștia – ca Iacov/Israel – îndrăznesc să se lupte cu El însuși.

Dar să nu fie mândrie, pentru că de asta nici Dumnezeu nu ne poate vindeca. Dacă facem din noi înșine centrul vieții noastre și ținem să ne luăm doar după propriul discernământ, propriile evaluări, dacă vrem să avem neapărat propria cale din dispreț pentru turma care merge pe drumul indicat de păstor, atunci vom ne condamnăm să ne învârtim permanent în cercul propriilor limite, ratând saltul spre transcendent, de care nu suntem capabili prin noi înșine, pentru că ontologic suntem mărginiți.

De aceea prima condiție a drumului duhovnicesc este renunțarea la mândrie, smerirea și ascultarea. Credința nu poate fi doar teoretică, ea înseamnă și încredere, să ai curajul de a-ți lăsa viața în mâinile Altcuiva, de a porni pe calea arătată de El, călăuzit inclusiv de cei cărora El le-a acordat încredere: apostolii și urmașii lor – episcopi, preoți, duhovnici.