View Single Post
  #1  
Vechi 14.12.2025, 17:50:56
Seraphim7 Seraphim7 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.12.2009
Mesaje: 1.475
Implicit DOGMA SFINTEI TREIMI (pe înțelesul tuturor)

Dogma Sfintei Treimi (pe înțelesul tuturor)

Din start,voi spune că eu nu sunt adeptul acestei Dogme, însă ea stă la baza Creștinismului, adică implicit a Bisericii Catolice/Ortodoxe ,a Protestantismului și a majorității cultelor neoprotestante.

Așa că împreună cu dvs,voi incerca să înțelegem împreună acesta Dogmă,care de regulă este explicată ca fiind un “mister/taină” pentru rațiunea umană, însă eu cred că omul trebuie să încerce să înțeleagă orice, fiindcă până la urmă asta înseamnă progres.

Iar dacă este parte din Revelație, păi atunci trebuie să se “descopere” cunoștinței umane,alfel nu ar avea sens să ne descopere Dumnezeu,ceva ce nu putem înțelege.

Dacă este doar o construcție “umană” atunci lucrurile stau cu totul altfel,și deasemenea nu putem exclude nici creațiile umane, întrucât și acestea sunt încercări de a da sens unor aspecte ale existenței noastre.

Eu nu voi incerca nici să afirm nici să infirm acesta Dogmă aici,cu doar să o înțeleg așa cum se prezintă într-un mod obiectiv și desigur să văd dacă este într-un acord cu ceea ce prezintă per ansamblul ei.

De ce este extrem de importantă acestă Dogmă ne putem întreba?

Pentru că Sfânta Treime constituie efectiv ceea ce este DUMNEZEU,din punct de vedere Creștin.

Orice ai spune despre Dumnezeu este greșit/eronat/incomplet/ fără a include Sfânta Treime.

Totul se rezumă la :

TATĂL
FIUL
DUHUL SFÂNT


Atunci când îți faci Cruce, când te Botezi, când Binecuvântat, când ești dezlegat de păcate etc.

“În Numele Tatălui,al Fiului și al Sfântului Duh”

Toate în Creștinism se fac în numele Sfintei Treimi.

Cel mai des vă întâlniți cu o formulare a acestei Dogme,atunci când rostiți Crezul sau Simbolul de Credință.

Acuma nu vreau neapărat să intru în detalii tehnice cu pasaje și explicații prea dogmatice, fiindcă ar obosi, deși voi intra pe parcurs.

Aici vreau sa facem așa o introducere mai “soft”, doar cât se înțelegem principiul de bază al Dogmei și unde ne “lovim” cel mai des de el.

După cum am văzut avem trei “elemente” care formează Sfânta Treime:

TATĂL,fiind Creatorul Lumii, Ziditorul, cunoscut și sub numele de YHWH,revelat in Vechiul Testament poporului evreu.

FIUL,fiind Iisus Hristos, despre care știm deja toți cine este.

SFÂNTUL DUH,fiind deasemenea egal cu Tatăl și Fiul, deasemenea Dumnezeu.

Acuma între aceste Persoane există anumite Relații,și chiar avem o diferență între cum vede Biserica Ortodoxă și cea Catolică relația dintre Duhul Sfânt și celelalte două Persoane.

Biserica Catolică spune că Sfântul Duh,”purcede” de la Tatăl și de la Fiul, așa numita Filioque,care este considerată erezie de ortodocși,care spun că Duhul Sfânt purcede doar de la Tatăl.

Chiar dacă există anumite diferențe între persoanele Sfintei Treimi,ele sunt egale în “dumnezeire”,dat fiind faptul că și Fiul și Sfântul Duh sunt născute/purcese din Tatăl.

Ați auzit că se spune despre Iisus că este “Unul Născut”din Tatăl,mai înainte de toți “vecii”, adică Fiul este născut din “veșnicie”.

Despre Sfântul Duh, știm că a participat la crearea universului.

Deci întreaga Sfânta Treime,a participat activ la Crearea Lumii,cumva nedespărțită.

Repet,chiar dacă Tatăl este Izvorul a toate,El a umplut de aceeași dumnezeire atât pe FIUL cat și pe Sfântul Duh.

Acuma ajungem la cheia acestui Dogme și necesitatea ei in iconomia mântuirii din punct de vedere creștin.

Iisus Hristos, fiind Dumnezeu Adevărat,pe deplin egal cu Tatăl in dumnezeire și deasemenea cu Sfântul Duh,a luat trupul uman.

Deci practic Dumnezeu a venit pe Pământ, însă cum a putut fi și om și Dumnezeu în același timp?

Ei bine,aici spunem că Iisus Hristos a avut două firi: umană și divină,care au lucrat concomitent în El.

Trăind pe deplin ca un Om,cu excepția Păcatului,care nu poate locui în Dumnezeu.

Însă rămânând în același timp și Dumnezeu.

Practic Dumnezeu a ales sa trăiască ca in om, experimentând totul și suferind tocmai pentru a arăta umanității că orice om poate accede la dumnezeire…

Tocmai de asta este atât de Relevanta acesta Dogmă a Sfintei Treimi pentru Creștinism, fiindcă dacă Iisus Hristos nu a fost Dumnezeu tot creștinismul nu ar mai avea sens…


Deși egale în dumnezeire, Persoanele Sfintei Treimi sunt Distincte și Diferite in Funcție, Manifestare și chiar Lucrare.

Asta este foarte important să reținem, întrucât deși sunt toți DUMNEZEU,nu trebuie să confundăm Lucrarea Tatălui cu cea a Fiului.


Adică nu Iisus Hristos a vorbit cu Moise in Rugul Aprins,cum deasemenea nu Tatăl a fost răstignit pe Cruce.

Dar fiind faptul că Fiul se adresa Tatălui tocmai în acele momente.


Vom continua….
__________________
Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.(Ieremia 33:3)

Last edited by Seraphim7; 14.12.2025 at 18:05:29.
Reply With Quote