[CristianR]

În prealabil postat de iustin_dumitru

Desi Iisus spuen clar ca grija de cele lumesti e ceva rau , tousi a patruns in literatura si Traditie doar ca pacat al iubirii de arginti.

Poate ar trebui extins acest pacat, si inclus explict in el diversele forme de atractie a lumii materiale si lumii simturilor din vremea de azi ,in detrimentul cautarii intelepciunii vesnice.

Grija pentru cele lumești nu se limitează doar la iubirea de arginți în interpretarea Părinților, cred eu. Se vorbește despre grija de multe, grija de a plăcea oamenilor, chiar grija pentru ziua de mâine; chiar grija în sine, cu sensul de îngrijorare, până la angoasa omului modern, este un păcat, pentru că vine din necredință; sau neîncredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Sau tot felul de griji deșarte, care ne împovărează viețile nouă, celor din ziua de azi, sufocându-ne spiritual. Și asta pentru că nu avem singura grijă care merită, aceea de a fi, de a trăi pe placul lui Dumnezeu.

Biserica a exagerat si a extins ingaduinta initiala pentru vaduvi si la cei care divorteaza cat le traieste sotul

În Vechiul Testament nu era o simplă îngăduință, ci în anumite situații chiar o datorie, dacă ne gândim la văduva fără copii care trebuia să fie luată de soție de unul din frații soțului ei decedat "ca să ridice urmași fratelui său". Eu cred că îngăduința pe care o arată Biserica față de a doua și a treia căsătorie vine din înțelepciune, ca să nu-i piardă cu totul pe cei slabi în credință, care altfel ar trăi în concubinaj și, neiertați de Biserică, ar rămâne cu totul despărțiți de ea, deci pierduți. Biserica constată această slăbiciune a lor, de a nu putea duce crucea singurătății, și îi iartă. Domnul a spus, într-adevăr, "ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă", respectiv că divorțații comit adulter dacă se recăsătoresc (cu alte persoane, se înțelege). Însă este posibil – ori chiar probabil – că i-a iertat pe cei care au făcut-o. Poate chiar în cazul femeii samarinence, spre exemplu.

Cele dinainte de impartasanie sunt vreo 300. Si eu am constat ca multe nu le am facut sau nu gandesc in spiritul acelor pacate.
Dar cred ca e un pericol pentru amandoi sa zicem simplu :"nu am facut" .

Mai intelept sa zicem le-as putea face, sau poate le-am facut dar nu imi dau seama.

Nu la păcatele enumerate în îndreptarul de spovedanie m-am referit, ci la cele, mai puține, din rugăciunile dinainte de Sfânta Împărtășanie, îndeosebi a patra (a lui Simeon Metafrastul). Și acolo, dar și la rugăciunile de seară menționăm și păcatele pe care pe care le-am făcut "cu neștiință", deci fie din ignoranță, neștiind că sunt păcate, ori fără a ști ce consecințe au avut unele fapte ori vorbe de-ale noastre. Dar este adevărat că pe cele mai multe le-am făcut cu gândul, chiar dacă nu neapărat cu fapta.

Unde sa gasesti pe cineva cu timp ?
In plus sincer ,in necredinciosia mea ,imi e si frica sa nu imi dea ceva canon , si sa nu il fac, desi ce am mai primit altadata nu era asa greu

Am întâlnit duhovnici care iau spovedania foarte în serios și stau de vorbă cu fiecare om, chiar și 15-20 de minute. Poți încerca să mergi la mai mulți, doar pentru a-i cunoaște și încerca, fără să renunți din start la actualul duhovnic. Abia când dai peste unul pe inima ta, îl întrebi dacă te primește și atunci ceri binecuvântare de la actualul.

Nu doar a supara pe cineva este util de semnalat ,ci orice feedback dam celuilalt ii e util.
Pentru ca altfel el traieste in lumea sa, si ar avera nevoie sa stie cum e de fapt vazut din exterior.
Dar sa dam feedback doar celui care il doreste si are nevoie de el, altfel nu facem decat sa il judecam, daca nu suntem aliniati cu nevoia lui.

Sunt de acord cu tine că mai de folos ne este să ne vedem păcatele, scăderile, greșelile, și că ajutorul din afară poate fi binevenit dacă îl primim cu inima deschisă, cu smerenie și cu dorința sinceră de a ne îndrepta. Îmi pare rău că nu te pot ajuta în sensul ăsta, dar îți întorc rugămintea să faci tu acest lucru cu mine. Vorba părintelui Galeriu: "Nu aștepta de la altul să-ți facă binele, începe tu însuți!"