Această situație poate fi asemănată cu o mașină care nu funcționează optim când este folosită în scopuri diferite de cele pentru care a fost creată, sau cu un corp uman care, atunci când este bolnav, obosit, înfometat sau însetat, nu mai poate atinge starea de bine.
Odată cu căderea în păcat, umanitatea a pierdut elementele necesare pentru împlinirea sufletească, evidențiind astfel nevoia de reconectare cu valorile divine pentru a redobândi această stare de împlinire. De aceea este atât de important să revenim la valorile originare ale Împărăției lui Dumnezeu și să respingem tentațiile și iluziile promovate de Satan, pentru a redobândi starea de împlinire spirituală.
Pentru a găsi odihna și împlinirea spirituală, este esențial să ne îndreptăm căutările către Creatorul nostru, deoarece El deține cheia către pacea interioară, fericire și bucurie. Acest lucru este descris în Scriptură, în Luca 19:42, unde se afirmă: “Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi.”
O relație autentică cu Dumnezeu este calea unică spre atingerea odihnei sufletului. Acest adevăr este susținut de cuvintele din Evanghelia după Matei 11:28, unde Domnul Isus spune: “Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.” și în Ioan 14:27, unde afirmă: “Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”
Acest obiectiv este ilustrat în mod special în Epistola către Evrei 4:10, care afirmă că Dumnezeu dorește ca omul să experimenteze aceeași odihnă sufletească pe care El Însuși o are. Textul spune: “Cine intră în odihna Lui, se odihnește și el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale. Să ne grăbim deci să intrăm în odihna aceasta.”
Este fundamental să înțelegem că fericirea autentică și profundă nu poate fi realizată în absența unei stări de liniște și pace interioară. Așa cum necesitatea odihnei fizice pentru trup evidențiază nevoia corpului nostru de repaus pentru revitalizare și satisfacție, tot așa sufletul nostru necesită odihnă pentru a atinge fericirea. Sursa fericirii nu stă în “plăcerile de o clipă” ci în starea de pace și odihnă sufletească, care se manifestă printr-o bucurie permanentă.
Aceasta implică o relație strânsă și personală cu Creatorul, în care omul descoperă adevăratul sens al existenței și o fericire profundă, independentă de circumstanțele vieții pământești. Aceasta include pacea interioară, armonia și odihna sufletului, care sunt accesibile numai atunci când omul trăiește în acord cu valorile și scopurile inițiale stabilite de Dumnezeu.
Dumnezeu inițiază și Își dorește să colaboreze cu omul care conștientizează că soluția se află numai la Creator. În acest proces, El intervine pentru a readuce omul la starea sa originală de armonie și împlinire. Prin intervenția divină, omul nu este doar restabilit, dar intră și într-un proces de transformare, pentru a ajunge la nivelul de dezvoltare spirituală similar cu cel al locuitorilor Împărăției cerești. Aceasta nu numai că îi oferă o stare completă de împlinire, odihnă și bucurie, dar îi conferă și privilegiul de a locui pentru eternitate în Împărăția lui Dumnezeu.
Este evident că, fără această odihnă sufletească completă, nu am putea trăi în armonie perfectă eternă. Tristețea, teama, frica sau deznădejdea ar perturba această odihnă. Raiul promis de Dumnezeu oferă în primul rând odihnă sufletului, un loc unde lacrimile și suferința nu vor mai fi, așa cum spune Apocalipsa 21:4, “El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” Acest lucru este redat și în Psalmul 23:2, “El mă duce la ape de odihnă.”
Satan a depus eforturi considerabile pentru a induce în eroare omenirea, promovând ideea că viața se rezumă doar la ceea ce poate fi realizat în această scurtă viață pe Pământ. Astfel, a reușit să devieze atenția omului însetat după fericire, pentru care a fost creat, către satisfacții materiale și trecătoare. Deși aceste plăceri par să ofere fericire, ele sunt departe de a fi adevărata sursă a acesteia.
În această continuă forfotă pentru supraviețuire, am pierdut din vedere să medităm cu adevărat la semnificația profundă a odihnei, care ar trebui să cuprindă nu doar odihna trupului, ci și pe cea a sufletului.
De exemplu, așteptăm cu nerăbdare zilele de concediu sau weekend-urile pentru a ne odihni, iar serile sunt momente așteptate pentru relaxare și recuperare fizică, dar nu manifestăm un interes similar pentru atingerea odihnei sufletești.
În consecință, conceptul de odihnă spirituală a fost delegat în mare parte sferei religioase și gestionat de reprezentanții acesteia. Prin urmare, odihna sufletească pare inaccesibilă în această viață, fiind amânată pentru “lumea viitoare,” ceea ce explică de ce utilizăm expresia “Odihnească-se în pace” ca salut de adio pentru cei plecați din această lume.
Relația cu Dumnezeu, care ar trebui să ne conducă la odihna sufletului, a ajuns să se reducă la câteva ritualuri exterioare. Astfel, se ignoră importanța unei implicări personale și active alături de Dumnezeu în procesul de transformare interioară a caracterului nostru.
Aceasta duce la presupunerea că Dumnezeu va schimba natura noastră păcătoasă printr-o metodă misterioasă, pe care o va aplica după moartea fizică a individului. Acest concept complet fals a fost adoptat de majoritatea oamenilor, care au impus astfel și celorlalți pașii considerați necesari pentru a atinge odihna eternă.
Astfel mulți dintre noi, nu prin alegere proprie, ci datorită locului în care ne-am născut, am fost introduși într-o anumită confesiune religioasă. De exemplu, ne-am regăsit catolici dacă ne-am născut în Italia sau ortodocși în România.
Am fost echipați, fără să ne dăm seama, cu ochelari colorați de doctrina specifică confesiunii religioase în care ne-am născut. Acești ochelari ne modelează modul în care vedem și înțelegem lumea, conducându-ne adesea să acceptăm normele și credințele predominante drept un adevăr absolut, fără a le supune unei analize concrete, sub presupunerea că “mulțimea stabilește regulile.”
Aceste încredințări răspândite, care nu se bazează pe Sfânta Scriptură, ne induc ideea că în timpul pe care omul îl petrece pe pământ, Dumnezeu nu este preocupat sau nu poate să restaureze și să transforme ființa creată de El la nivelul cerut de Împărăția Sa veșnică. În acest context, s-a format convingerea că, Dumnezeu rămâne o Entitate îndepărtată, fără o implicare profundă în viața de zi cu zi a credinciosului.
Astfel, am fost învățați că găsirea odihnei și accesul în Împărăția Veșnică nu este și rezultatul eforturilor personale de a ne transforma caracterul în colaborare cu Dumnezeu, ci se bazează exclusiv pe mila divină, care ne oferă la final odihna veșnică prin iertarea păcatelor.
Totuși, această perspectivă contrazice învățăturile profunde ale Scripturilor, care subliniază importanța vitală a transformării caracterului uman. Aceasta este esențială pentru a atinge statura pentru care am fost creați și pentru a obține de pe acum pacea și odihna, care este absolut necesară pentru conviețuirea în eternitate.
Devine evident că o persoană care acceptă o învățătură ce justifică trăirea după valorile lumii, va rămâne ancorată într-o doctrină superficială a iertării păcatelor. Aceasta presupune că transformarea caracterului este un proces enigmatic, pe care Dumnezeu îl va îndeplini fie la momentul morții fie în timpul învierii finale.
Datorită lipsei de cunoaștere sau de înțelegere, observăm astăzi multe persoane influențate de diverse teorii care pretind să ofere explicații despre cum se poate atinge odihna în Raiul lui Dumnezeu. Aceste teorii variate pot duce la confuzie și la o înțelegere incompletă sau eronată a naturii mântuirii și a rolului transformării personale în acest proces.
Un exemplu relevant este teoria purgatoriului, caracteristică celor născuți în catolicism. Conform acestei teorii, purgatoriul este perceput ca un spațiu de curățare pentru păcatele comise în timpul vieții, un loc temporar unde sufletele decedate sunt purificate înainte de a intra în odihna veșnică.
Acest proces este esențial pentru ca sufletele să se elibereze de greșelile lor și să se pregătească pentru viața eternă. În concepția acestora, purgatoriul este văzut ca un loc intermediar de pedeapsă, un spațiu de tranziție între viața pământească și viața veșnică.
În tradiția catolică, atât pedeapsa cât și timpul petrecut în purgatoriu pot fi reduse prin obținerea de indulgențe, cumpărate de la preoți.
Credincioșii pot obține indulgențe nu doar pentru ei înșiși, ci și pentru sufletele persoanelor dragi decedate, despre care se presupune că se află în purgatoriu, contribuind astfel la scurtarea perioadei lor de purificare.
În multe alte tradiții, se crede că credincioșii pot câștiga favoarea divină prin acte de generozitate sau pot plăti pentru iertarea păcatelor lor și pot astfel obține odihna veșnică.
Mulțimi de oameni au o înțelegere greșită conform căreia, admirându-L pe Dumnezeu pentru ceea ce a făcut pentru noi, mărturisindu-și păcatele, cheltuind pentru iertarea acestora, rugându-se pentru odihna celor decedați sau crezând în jertfa de pe cruce (unde Fiul Său a plătit pentru ei), vor obține accesul în Rai și odihna eternă mult dorită, pe care o regăsim în salutul de adio de la ceremoniile de înmormântare.
Se poate observa ușor că lipsa de cunoștință a Scripturilor este unul dintre lucrurile care îl țin pe om în această ignoranță. Acest aspect este clarificat în Matei 22:29, unde este scris: “Vă rătăciți, pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.”
Extras din
https://cuvantcurat.ro/resurse/rostul-vietii/